Bărbatul care şi-a dat foc miercuri, în faţa Palatului Parlamentului, a fost operat, intervenţia terminându-se în jurul orei 22. Omul avea arsuri pe 20% din suprafaţa corpului, mai severe fiind în zona gambei stângi, spun medicii. Acum, starea bărbatului este bună.
"Pacientul se simte bine, operaţia a decurs fără prea mari probleme, s-a scos până la urmă toată zona de arsură de la nivelul gambei şi a fost înlocuită cu piele proprie", a declarat, la Antena 3, medicul Adrian Stănculea, de la Spitalul de Arşi din Capitală.
Bărbatul va rămâne sub observaţie medicală şi dacă lucrurile merg bine el va fi externat în circa două-trei săptămâni. În plus, medicii sunt de părere că bărbatul ar mai avea nevoie de o grefă de piele la piciorul stâng.
"Sperăm să nu apară în timp alte complicaţii. E greu de spus dacă va mai fi sau nu nevoie de o altă intevenţie chirurgicală, dar e posibil să mai fie nevoie", a precizat medicul Stănculea.
După operaţie, bărbatul s-a trezit şi a putut vorbi. Doctorii spun că omul nu a dorit să le explice motivul pentru care a recurs la acest gest disperat, însă bărbatul va fi consultat ulterior de un psiholog.
Un bărbat şi-a dat foc, miercuri după-amiază, în faţa Palatului Cotroceni. Bărbatul a suferit arsuri pe mâini şi a fost preluat de un echipaj SMURD. Omul are 59 de ani şi este fost cadru militar.