?Îmi doresc ca lucrurile să se schimbe, magistraţii cu bun simţ să ia atitudine şi să nu mai trăim într-o ţară bananieră ci europeană. Domnul Turcescu m-a convins (să cobor, n.r.), eu îl aşteptam pe Mircea Badea. Turcescu m-a convins prin faptul că stă lângă mine?, le-a spus protestatarul reporterilor care-l aşteptau la ieşirea din clădire.
Bărbatul a explicat şi de ce a recurs la acest gen de protest şi ce legătură are cu George Penescu: ?Sunt patron ca şi el dar micuţ, asta e singura legătură?.
Potrivit autorităţilor, bărbatul are 42 de ani şi pretinde că este patronul unei publicaţii din Piteşt. Omul a cerut eliberarea finanţatorului FC Argeş pentru că acesta nu este pericol public.
Mai multe echipaje de poliţie şi pompieri au fost chemate la locul incidentului.
Cornel Penescu, a fost arestat la 14 aprilie. Acesta este acuzat alături de de preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, directorul general al hypermarketului PIC, Liviu Făcăleaţă, precum şi fostul director al OPC Argeş Cristian Libertatu, în dosarul corupţiei din arbitraj, de luare de mită.
În urmă cu trei zile, autorităţile din Argeş au respins cererea de eliberare sub control judiciar a finanţatorului FC Argeş. Aceasta a fost cea de-a patra cerere.
Antena3.ro