Bărbatul care a evadat marţi de la un punct de lucru al penitenciarului din Baia Mare, a fost prins de poliţişti în zona staţiei electrice Groşi, judeţul Maramureş. Bărbatul era condamnat la un an si trei luni de închisoare pentru furt.
Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Baia Mare, Crina Suciu, a declarat pentru
Mediafax că bărbatul a fost prins miercuri, în jurul orei 09.45.
Andreica Lucian Ioan, în vârstă de 24 de ani, a dispărut marţi de la un punct de lucru al Penitenciarului din Baia Mare. Bărbatul a fugit de sub supravegherea poliţiştilor. El fusese condamnat la un an si trei luni de închisoare pentru furt.
Autorităţile au instituit filtre pe drumurile judeţene şi naţionale din apropierea municipiului Baia Mare pentru a-l prinde pe deţinutul evadat.