Antena 3 CNN Actualitate Bărbatul care a anunţat că a amplasat bombe cu gaz sarin în Bucureşti a fost arestat preventiv

Bărbatul care a anunţat că a amplasat bombe cu gaz sarin în Bucureşti a fost arestat preventiv

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 19:14 30 Ian 2019 Modificat la 19:14 30 Ian 2019
o_1d2fs2a3e1hmi1pc57c81dcp13qg8.jpg
Foto: Agerpres

Curtea de Apel Braşov a dispus, miercuri, arestarea preventivă a bărbatului bănuit că a alarmat autorităţile cu privire la faptul că a amplasat bombe cu gaz sarin la Aeroportul „Henri Coandă” şi la Gara de Nord din Bucureşti.

Instanţa a admis propunerea formulată de procurorii Serviciului Teritorial Braşov al DIICOT şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile.

Odată cu prinderea celui care a dat telefon la 112 şi a anunţat că a plasat explozibil în Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni, au ieşit la iveală şi detalii incredibile.

Astfel, bărbatul s-a dat drept Said Bin Laden şi a spus că în cele două locaţii sunt recipiente cu gaz sarin.

În plus, este vorba despre acelaşi personaj care, anul trecut, a provocat panică atunci când a anunţat că a pus o bombă în piaţa Unirii din Bucureşti sau că un avion va exploda pe aeroportul Otopeni.

Această din urmă ameninţare a fost repetată atât în noiembrie cât şi în decembrie 2018.

Toate cele patru cazuri s-au dovedit a fi alarme false.

×
x close