Bărbatul a sunat miercuri dimineaţă la numărul de urgenţă 112 şi a cerut informaţii cu privire la două aeronave. Una, aparţinând companiei WizzAir, se îndrepta spre Londra. Cea de-a doua, aparţinând companiei Carpatair, decolase din Bucureşti şi urma să aterizeze la Timişoara. La finalul convorbirii telefonice, bărbatul a anunţat că în bagajele unuia dintre pasageri se află o bombă.
Autorităţile din Timişoara au intrat imediat în alertă maximă, iar situaţia de pe aeroport a devenit treptat din ce în ce mai confuză.
Vezi aici filmul întregului incident
La aproximativ două ore de la anunţ, procurorii DIICOT au dat de urma bărbatului care a efectuat apelul de urgenţă. Constănţeanul, în vârstă de 49 de ani, sunase de pe un telefon mobil şi se pare că nu este la primul incident de acest gen.
Sora lui Viorel Anghelescu a declarat, pentru Adevărul, că bărbatul suferă de schizofrenie paranoică.
?Avea obiceiul să ia telefonul şi să sune la întâmplare, să se dea drept Dan Bittman sau altcineva. Vorbea singur. I-a venit şi 400 de lei factura?, a spus Luminiţa Anghelescu.
Bărbatul urmează să fie supus unei expertize psihiatrice în urma căreia se va stabili dacă suferă sau nu de schizofrenie. În funcţie de rezultat se va stabili dacă suspectul intră sau nu sub incidenţa legii privind prevenirea şi combaterea terorismului.
Voia să plece cu iubita imaginară la Roma
Procurorul şef al DIICOT, Mircea Andreş, susţine că bărbatul a mai fost internat într-un spital de psihiatrie şi are halucinaţii în mod frecvent. Potrivit acestuia, Anghelescu ar fi sunat la aeroport şi ar fi spus că vrea să plece cu o iubită imaginară la Roma.
Coincidenţa a făcut ca numele pe care l-a indicat bărbatul să se regăsească pe lista de pasageri a cursei Carpatair Bucureşti-Timişoara.
"El (n.r. Viorel Anghelescu) a sunat la aeroport pentru ca dorea informaţii despre o cursă către Roma pentru că, spune el, voia să plece cu o femeie pe nume Cordoş, spre Roma. Bărbatul fiind bolnav a spus apoi că o persoană pe nume Cordoş e la bordul unei nave şi are asupra sa o bombă. Ulterior s-au făcut verificări pe listele de pasageri şi coincidenţa a făcut ca pe listele de pasageri să existe o persoană pe nume Cordoş. A fost doar o coincidenţă", a declarat procurorul şef pentru sursa precizată.
În urma incidentului, Viorel Anghelescu a fost reţinut şi audiat la sediul DIICOT Constanţa. Ulterior, el a fost adus la sediul DIICOT din Capitală unde au continuat audierile.
Antena3.ro