Brăileanul acuzat că a omorât un bărbat şi că şi-a înjunghiat fosta amantă a fost prins de poliţiştii maramureşeni. Bărbatul, care era căutat de poliţie în tot judeţul de patru zile, a fost găsit într-o casă părăsită din Sighetu Marmaţiei.
Bărbatul a opus rezistenţă în momentul arestării, dar a fost imobilizat repede şi încătuşat. Asupra lui au fost găsite două cuţite, iar poliţiştii urmează să verifice dacă vreunul dintre ele şi arma crimei, pe care a folosit-o asupra celor doi sigheteni.
Adrian Sava a înjunghiat-o fosta sa amantă şi pe soţul acesteia în văzul tuturor, pe o stradă din Sighetu Marmaţiei. Bărbatul a murit, iar femeia a fost rănită grav, după ce fusese lovită de şase ori cu cuţitul.
Suspectul a fost căutat patru zile de poliţiştii maramureşeni, inclusiv în pădurile din împrejurimi. Localnicii spun că au stat cu teamă zile în şir.
Suspectul va fi prezentat magistraţilor, care trebuie doar să confirme mandatul de arestare emis în lipsă pe numele său. El riscă până la 25 de ani de închisoare.