În doar 18 secunde, cei doi au scos bicicleta din spațiul special amenajat. În următoarele secunde hoții au fost prinși, însă, de polițiști. Unul dintre ei s-a ales cu arest la domiciliu, iar complicele său a fost plasat sub control judiciar.
Furtul a avut loc marți seară, în jurul orei 19:30, în București.
O cameră de supraveghere din zonă a surprins tot. În imagini se vede cum unul dintre bărbaţi se urcă pe bicicletă și pleacă, iar al doilea și se dă drept călător care așteaptă autobuzul în stație.
Imediat apar trei bărbați, agenți în cadrul Brigăzii de Poliţie pentru Transport Public.
"Poliţiştii Brigăzii de Poliţie pentru Transport Public, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au prins în flagrant delict doi bărbați, imediat după ce ar fi sustras o bicicletă, ce era parcată în spațiul special amenajat în zona unei stații de autobuz, din Sectorul 3.
Bănuiţii au fost imobilizaţi şi conduşi la audieri, față de aceștia fiind dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore. În cursul zilei de ieri față de bărbatul de 33 de ani a fost dispus arestul la domiciliu, iar față de bărbatul de 43 de ani control judiciar.
Prejudiciul creat prin săvârşirea faptei, în valoare de 300 de euro, a fost recuperat şi restituit persoanei vătămate.
Cercetările sunt continuate de către Brigada de Poliţie pentru Transport Public, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat", au transmis poliţiştii.