Antena 3 CNN Actualitate Povestea bărbatului care a trăit în peşteră, după ce şi-a pierdut casa şi jobul, în pandemie. Uitat de lume, dar nu şi de Dumnezeu, omul a fost salvat în ultima clipă

Povestea bărbatului care a trăit în peşteră, după ce şi-a pierdut casa şi jobul, în pandemie. Uitat de lume, dar nu şi de Dumnezeu, omul a fost salvat în ultima clipă

Claudia Popovici
2 minute de citit Publicat la 18:25 18 Noi 2021 Modificat la 18:42 18 Noi 2021
2
Sursa foto: Facebook Viorel Pasca

După ce a fost dat afară de la serviciu din cauza pandemiei, Tiberiu Popoviciu, în vârstă de 55 de ani, şi-a pierdut şi casa pentru că nu a mai putut plăti datoriile.

După mai multe încercări de a-și găsi de muncă și după refuzul instituțiilor statului de a-l ajuta, Tiberiu a locuit o vreme prin parcuri, dormind pe bănci unde era bătut și îi erau furate hainele de pe el.

Rămas fără nicio speranța pentru viitor, omul s-a refugiat în peștera Șuncuiuș, din Munţii Apuseni, loc pe care l-a vizitat în tinereţe.

Ajuns în anul 2021, Tiberiu, un om ca majoritatea dintre noi, cu studii şi experienţă în industria maselor plastice, cu un job şi cu o casă, a ajuns să trăiască la fel ca în Evul Mediu, în condiţii greu de imaginat, după ce a pierdut totul.

Salvarea sa a venit acum câteva zile când a fost văzut de doi trecători care erau în căutarea plantelor medicinale şi care au chemat imediat ajutor.

Bărbatul a fost preluat de salvamontiști şi transportat cu o ambulanță la un centru cunoscut pentru ajutorul dat celor aflați în nevoie şi uitați de lume.

„Ne-a povestit cum dormea în ger, flămând, pe pământul ud și săptămâni întregi a plouat peste el. Se ruga zilnic să moară.

Aproape zilnic ne confruntăm cu diferite cazuri, oameni necăjiți și bolnavi ajung la noi pentru a-și găsi oarecum alinarea de care au nevoie. În această săptămână la Dumbrava au sosit 5 bolnavi din București, Constanța și Oradea. Din nefericire, toți sunt oameni ai străzii, bătrâni cu numeroase răni și boli, unul dintre ei încetând din viața, după numai două zile de locuit la noi", a scris pe pagina sa de socializare Viorel Paşca, omul care a făcut publică povestea lui Tiberiu Popoviciu.

Acum bărbatul se recuperează în centrul Dumbrava din Bihor, locul unde peste 2.500 de oameni au fost îngrijiți cu ajutorul donațiilor. 

×
x close