"În această după-amiază, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat cu privire la faptul că la o vulcanizare din comuna Găneasa a avut loc un incident. Poliţiştii s-au deplasat de îndată la locul producerii evenimentului şi din primele verificări se pare că un bărbat, de 40 de ani, în timp ce ar fi încercat să schimbe anvelopa unui autocamion, ar fi fost proiectat la o distanţă de aproximativ 4 metri de explozia acesteia. Din păcate, bărbatul şi-a pierdut viaţa", potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, Alexandra Dicu, citată de presa locală.
Fiind considerat accident de muncă, poliţiştii au deschis dosar penal şi efectuează cercetări pentru ucidere din culpă, precum şi pentru neluarea şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.