Antena 3 CNN Actualitate Bărbatul din Mizil care și-a sechestrat propria fiică într-o cameră cu grilaj la geam a fost reținut

Bărbatul din Mizil care și-a sechestrat propria fiică într-o cameră cu grilaj la geam a fost reținut

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 09:28 29 Dec 2021 Modificat la 09:28 29 Dec 2021
barbat-mizil-sechestrare-fiica
Sursa foto: Antena 3

”Față de bărbat s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi (miercuri-n.r.) să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive”, a transmis IPJ Prahova.

Femeia a fost preluată de reprezentanții DGASPC Prahova în vederea integrării într-un centru specializat.

Polițiștii orașului Mizil, județul Prahova, s-au sesizat din oficiu, marți, cu privire la faptul că o femeie din comuna Jugureni ar fi ținută încuiată într-o cameră de către tatăl său.

S-a intrat în locuința prevăzută cu un grilaj metalic, asigurată cu un lacăt, în prezența bărbatului, și a fost identificată o femeie în vârstă de 42 de ani.

”În urma examinării vizuale, femeia nu prezenta leziuni fizice, având libertate de mișcare în cadrul încăperii, prezentând o stare de senilitate, fără a putea oferi răspunsuri cu privire la situația în care a fost găsită”, declară cei de la Poliția Prahova.

Din discuțiile cu bărbatul a reieșit că fiica sa suferă de afecțiuni psihice, acesta recurgând la acest gest pe motiv că nu își poate purta singură de grijă.

În cauză s-a luat legătura cu procurorul din cadrul Parchetului de pe langă Judecătoria Mizil care a dispus cercetări față de bărbatul în vârstă de 77 de ani pentru lipsire de libertate în mod ilegal.

×
x close