Panică într-un bloc din municipiul Suceava, acolo unde toţi locatarii au fost evacuaţi din cauza unui incendiu violent izbucnit într-un apartament de la parter.
Flăcările au cuprins toată locuinţa, iar un tânăr de 34 de ani, imobilizat într-un scaun cu rotile, a fost scos din foc, în ultimul moment, de către tatăl şi fratele său mai mic.
Barbatul invalid era singur acasă în momentul în care a simţit miros de fum. Panicat, şi-a sunat tatăl şi a început să strige după ajutor.
Cel care şi-a facut curaj să se arunce în flăcări pentru a îl salva pe bărbatul de 34 de ani a fost fratele lui, în varsta de 19 ani.
Focul violent a mistuit o încpere a apartamentului şi a umplut casa scării de fum. Pompierii s-au luptat aproximativ o oră cu flăcările.
Mai mulţi locatari, printre care şi copii, au rămas captivi în casă până când pompierii au încheiat intervenţia şi au aerisit imobilul. Cauza exacta a incendiului nu a fost stabilită, dar proprietarii apartamnetului cred ca focul a izbucnit de la o priza supraincalzită.