Senatorul
Barack Obama este candidatul favorit al Europei în lupta pentru
Casa Albă, conform unui sondaj de opinie realizat de
Telegraph.co.uk. Obama beneficiază de sprijinul a 52% din locuitorii
a cinci dintre cele mai bogate ţări ale lumii. John McCain,
candidatul republican pentru preşedinţia SUA, a primit doar 15% din
voturile exprimate la sondajul fără precedent realizat în
Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia şi Rusia.
Conform
aceluiaşi sondaj, majoritatea ruşilor, 56%, consideră că SUA este
o ?forţă a răului? în lume, în timp ce Marea
Britanie vede America drept o ?forţă a binelui? doar în
proporţie de 33%. Sentimentul anti-american al europenilor se
datorează în mare parte preşedintelui George W. Bush şi a
acţiunilor susţinute de acesta în Irak. Din cauza lui Bush au
de suferit republicanii în general, implicit şi McCain, un alt
susţinător al războiului din Irak.
De
partea cealaltă, Obama, singurul opozant consecvent al războiului
irakian dintre candidaţii la Casa Albă, este lider detaşat în
preferinţele europenilor. El este popular mai ales în Italia,
unde 70% dintre participanţii la sondaj l-ar vota dacă ar putea. În
Franţa, ţara cu cel mai puternic sentiment anti-american, din punct
de vedere istoric, 65% l-ar susţine pe Obama, în timp ce în
Germania senatorul democrat ar obţine 67% din voturi.
Obama
este mai puţin popular în Marea Britanie, unde 49% din cei
intervievaţi ar vota pentru el, în timp ce McCain ar beneficia
de susţinerea a 14% dintre alegători, dublu decât ar obţine
în Germania sau Franţa. Rusia este singura ţară în
care McCain ar putea rivaliza cu Obama, beneficiind de 24% dintre
opţiunile de vot, cu 7 procente mai puţin decât Obama.
Acest
sondaj a fost realizat online de către Telegraph.co.uk între
23 şi 29 mai. La el au participat 6,256 de persoane, împărţite
pe ţări astfel: Marea Britanie Britain 2.241; Franţa 1.005; Rusia
1.001; Italia 1.004; Germania 1.005.
Antena3.ro