Reporter: Un pensionar care are un punct de pensie, care are o pensie de 1442 de lei... Ce se va întâmpla cu o altă persoană care a ieșit la pensie acum câțiva ani, care are tot un punct de pensie și care are o pensie de 1000 de lei pensie acum?
Daniel Baciu, (președintele Casei Naționale de Pensii): Acesta este principalul obiectiv al noii legi, tocmai eliminarea acestor inechități. Pe principiul la contribuții egale va trebui să avem şi pensii egale.
Reporter: Și în cazul nostru, cel cu pensia de 1.000 de lei?
Daniel Baciu, (președintele Casei Naționale de Pensii): Va ajunge la pensia cu nivel superior, respectiv 1.442 de lei.
Reporter: Când începe marea recalculare? Începe în 2023 măcar?
Daniel Baciu, (președintele Casei Naționale de Pensii): Trebuie să avem cadrul legal, după ce legea va fi într-un draft făcut de colegii noștri de la Ministerul Muncii și de la Casa Națională de Pensii, va fi intra în dezbatere publică, va parcurge întreg cadrul legislativ pe care îl știți cu toții, respectiv va intra în Parlament, în comisiile de specialitate, în momentul în care va fi adoptată și publicată în Monitorul Oficial, noi va trebui să o aplicăm.
Reporter: E realistic termenul acesta, de 2023, să înceapă recalcularea?
Daniel Baciu, (președintele Casei Naționale de Pensii): Eu zic ca este realistic.
Reporter: În 2024-2025 pot primi oamenii recalculările?
Daniel Baciu, (președintele Casei Naționale de Pensii): Toată lumea va intra in procesul de recalculare conform noului act normativ și când va fi legea adoptată trebuie să emitem decizii de pensii cu noile cuantumuri. Evident că legea ne obligă!