Potrivit informațiilor Antena 3 CNN, săptămâna viitoare ar urma să fie adoptată ordonanța prin care vor fi stabilite creșteri salariale pentru asistenții medicali, pentru infirmiere și brancardieri.
Aceștia ar urma să primească 500 de lei brut și câte 100 de lei pentru fiecare zi lucrată în weekend sau într-o sărbătoare legală.
La rândul lor, medicii vor primi 1.500 lei pentru cel puțin 3 gărzi pe lună, sub formă de primă.
Citește și: Alexandru Rafila: "Chiar și cu greva în Sănătate, urgențele trebuie asigurate!"
De exemplu, un medic care realizează 3 gărzi pe lună va primi, pe lângă contravaloarea acestora, și bonificația menționată.
Majorările vor fi acordate începând cu 1 iulie, până la noua lege a salarizării, care ar putea fi gata la 1 ianuarie 2024.
În replică la aceste evoluții, sindicaliștii din Sănătate iau în calcul să nu mai insiste cu semnarea contractului colectiv de muncă, pentru că asta ar însemna că nu vor mai putea declanșa grevă generală.
Este o strategie care arată că ei încă mai au dubii cu privire la oferta din partea Guvernului, notează Antena 3 CNN.