Potrivit unor surse judiciare, reclamaţii similare s-au înregistrat în mai multe judeţe din vestul ţării – Maramureș, Satu Mare, Cluj, Sălaj, Arad, Timiş şi Bihor – dar şi în Capitală, iar procurorii DIICOT şi poliţiştii de Crimă Organizată au declanşat deja o anchetă pentru identificarea persoanelor care au plasat bancnotele pe piaţă.
Deşi similare ca textură cu bancnotele veritabile, cele suspecte sunt puţin mai mici, sunt mai deschise la culoare iar dacă sunt îndoite, vopseaua se crapă. Pe de altă parte, falsificatorii nu au reușit să copieze cu fidelitate desenele și nici elementele de siguranţă. Pe bancnotele falsificate, de pildă, nu se pot distinge cele șapte cifre de 10, iar spicele aurii sunt mult mai scurte pe decupeul transparent.
Poliţiştii orădeni fac un apel la oricine intră în contact cu bancnote suspectate contrafăcute să le depună la sediul DIICOT Oradea sau la sediul Inspectoratului de Poliţie Bihor.