Antena 3 CNN Actualitate Băiețel de trei ani găsit înecat pe fundul unui lac încă ținându-se de mână cu sora lui

Băiețel de trei ani găsit înecat pe fundul unui lac încă ținându-se de mână cu sora lui

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 00:14 22 Iul 2021 Modificat la 00:14 22 Iul 2021
jhrthjhg

Din nefericire, totul avea să ia un curs tragic. Incidentul a avut loc în Derinoz Dam, în apropiere de oraşul Amasya, din Turcia. Cinci membri ai familiei au murit în încercarea dramatică de a-l salva pe micuțul care a căzut într-un lac.

Băieţelul a fost găsit pe fundul apei, ţinându-se strâns de mână cu surioara lui, în vârstă de nouă ani, care sărise prima în apă ca să îl salveze. Alţi trei membri au avut aceeaşi soartă în încercarea dramatică de a-l salva, printre care bunica băiatului, în vârstă de 50 de ani, unchiul în vârstă de 19 ani, și mătușa, în vârstă de 28 de ani. Toți s-au înecat în timp ce încercau să ajute.

Echipele de căutare și salvare trimise în zonă după ce martorii au alertat autoritățile au avut un șoc când au reușit să dea de băiețel și sora lui. Levent și Havvanur încă se mai ţineau de mână.

„Am găsit-o pe Elif Semiz la trei metri de locul unde a avut loc incidentul, iar bunica, Sultan Cenik, în punctul care dă spre zidurile barajului. După un timp, copiii au fost găsiți la o adâncime de 10 metri. Doi dintre copii erau unul lângă altul și au fost scoși din apă ţinându-se de mână. Am trăit din plin acest incident și suntem devastați ca echipă. Pe unchi l-am găsit la aproximativ șase metri distanță", a declarat reprezentantul pompierilor.

Acum, părinții copiilor vor trăi toată viața cu o durere de nedescris.

×
x close