Răfuiala a avut loc într-un restaurant din centrul Capitalei. Un teritoriu pe care Cămătarii l-au controlat până să intre la puşcărie. Acum l-ar vrea înapoi.
Când se întâlnesc aici clanurile, problema se pune pe picior de forţă. Aşa s-a întâmplat şi săptămâna trecută, când un bodyguard a fost înjunghiat. Principalul suspect în tentativa de omor este fiul lui Nuţu Cămătaru, cunoscut ca Nuţulică.
Bodyguard-ul ar fi finul lui Aurel Caran, şeful unei grupări din sectorul 2. Se pare că bărbatul ar fi fost atacat chiar pe holul de la intrarea în restaurant. Victima a fost dusă la Spitalul Floreasca.
Poliţiştii au audiat mai multe persoane, din ambele tabere.
Clanul Cămătarilor au fost de departe cei mai de temut din Capitală. Întreg sectorul 5, care cuprinde şi o parte din zona zero a oraşului, era sub influenţa sa. Acum, încearcă să ia sub control şi alte zone din Bucureşti.
Liderul Cămătarilor, Nuţu, a fost eliberat anul acesta din puşcărie, după 6 ani. Riscă să se întoarcă după gratii, pentru că este condamnat într-un alt dosar, la 13 ani de detenţie. Decizia nu este însă definitivă.