UPDATE Cu toate eforturile depuse de echipajul medical, în final, acesta a declarat decesul victimei.
A fost anunțat Serviciul de Medicină Legală Ilfov, care urmează să se deplaseze la fața locului pentru activități din competență.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov, pentru stabilirea cu certitudine situației de fapt și de drept și luarea măsurilor legale care se impun.
Reacția Therme
Sambata, 12 februarie 2022 in jurul orei 19:40 personalul de supraveghere Therme mpreuna cu echipa noastra de salvamari au intervenit prompt in sprijinul unui tanar de 17 ani care care părea să aibă dificultăți în apă, conform procedurilor de salvare.
Personalul de interventie i-a aplicat masurile de prim ajutor pana la sosirea echipajelor de ambulanta. acesta fiind preluat de personalul medical SMURD cu semne vitale, continundu-se manevrele specifice. In pofida interventiei imediate si a eforturilor sustinute ale echipajelor de interventie, tanarul nu a putut fi salvat.
Autoritatiile abilitate vor cerceta conditiile premergatoare de sanatate care au determinat dificultatiile de mentinere in apa ale tanarului, precum si conditiile specifice in care s-a produs acest accident.
Întreaga echipă Therme este întristata de acest eveniment. Transmitem cele mai profunde condoleanțe familiei și prietenilor săi.
Therme Bucuresti opereaza la cele mai inalte standarde de securitate acestea fiind prioritatea de top a centrului. Siguranța in apa este o parte importantă a procedurilor noastre si a planului de răspuns în situații de urgență, iar personalul nostru, si in special echipa de salvamari, au o pregatire temeinica si permanenta pentru asigurarea si mentinerea unui mediu foarte sigur pentru toti vizitatorii.
Vom continua să sprijinim autoritățile abiliate pe măsură ce acestia își desfășoară evaluarea
Știrea inițială
La data de 12 februarie a.c., în jurul orei 19:48, Inspectoratul de Poliție al județului Ilfov a fost sesizat de către angajații unui centru termal din Balotești, cu privire la faptul că un bărbat s-a înecat.
La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii orașului Otopeni pentru efectuarea de activități din competență, în cauză fiind identificată victima, respectiv un adolescent, în vârstă de 17 ani, care era împreună cu unchiul său la respectivul centru de recreere.
La acest moment, echipajul medical prezent la fața locului efectuează manevre de resuscitare pentru salvarea vieții persoanei în cauză.
În continuare se efectuează verificări pentru stabilirea situației de fapt de drept.