Un copil de patru ani a murit strivit sub roţile unui autobuz. Şoferul acestuia a dat cu spatele, într-o benzinărie dezafectată din Bacău, fără să se asigure. Totul s-a întâmplat chiar sub ochii îngroziţi ai tatălui băieţelului.
Copilul era împreună cu tatăl lui. Bărbatul i-a spus băiatului la un moment dat să-l aştepte până când îşi dezleagă bicicleta legată de un gard.
În acel moment, şoferul autobuzului a dat cu spatele, fără să vadă că băiatul se afla exact în dreptul roţilor. Tatăl copilului a strigat după şofer să oprească, dar băiatul a murit zdrobit.
Cel mai probabil, şoferul se va alege cu dosar penal pentru ucidere din culpă, pentru că, în momentul în care a făcut manevra cu spatele nu a avut vizibiliate bună şi nu a fost dirijat de nimeni aşa cum prevede legea.