Tot în document se arată că elevii vor fi evaluaţi de mai multe ori până la terminarea ciclului preuniversitar. Acestea sunt doar câteva dintre schimbările pe care Comisia prezidenţială le-a prevăzut în proiectul de lege.
Preşedintele Traian Băsescu a prezentat pe scurt cele trei proiecte de lege privind învăţământul preuniversitar, întocmite de Comisia prezidenţială. Modificările aduse sistemului de învăţământ îi vizează atât pe profesori, cât şi pe elevi. Astfel, tinerii vor fi testaţi de nu mai puţin de 6 ori, pe parcursul celor 12 ani preuniversitari.
Şi forma bacalaureatului va suferi modificări. Portivit proiectului de lege, examenul de la finalul celor 4 clase de liceu va fi diferit de la un profil la altul.
Proiectul de lege aduce schimbări şi la nivelul unităţilor şcolare. Şi asta pentru că directorii vor răspunde de performanţele şcolilor şi vor fi auditaţi periodic de Inspectoratele şcolare.
Totodată, în document se arată că directorii vor fi aleşi de consiliul de administraţie al fiecărei şcoli. Proiectul de lege elaborat de Comisia prezidenţială prevede întărirea controlului în şcoli.
Şi pentru că administraţia prezidenţială doreşte să se adapteze noilor tendinţe adoptate de tineri, fiecare şcoală va depinde din ce în ce mai mult de comunicarea electronică.
Preşedintele a spus că documentele vor deveni cu adevărat proiecte de legi când Guvernul va avea propriul punct de vedere asupra lor, menţionând însă că actele trebuie lansate în dezbatere publică.
Antena 3