UPDATE: La
istorie, elevii au avut ca temă implicarea României în Primul Război Mondial şi implicarea spaţiului românesc în relaţiile internaţionale din sec. XI – XVIII, concret despre domnitorii Evului Mediu.
UPDATE: La primul subiect elevii de la profilul mate-info au primit un exerciţiu cu radicali, să determine divizorul lui 10 şi să determine distanţa pe o axă. De asemenea, la al doilea subiect au primit matrici şi funcţii, iar la al treilea, integrale.
PROFILUL TEHNOLOGIC
PROFILUL MATE-INFO
Bacalaureat 2014 - Subiecte şi barem matematică şi istorie. Pentru proba obligatorie a profilului, matematică sau istorie, s-au înscris 145.625 de elevi. Dintre aceştia, cea mai mare parte susţin examenul la Matematică - 107.439, iar 38.186 vor susţine proba la Istorie.
La
Matematică, elevii primesc subiecte diferite în funcţie de profilul absolvit. Măsura a fost aplicată începând cu 2013. În 2013, elevii de la matematică-informatică au primit la primul subiect funcţii, logaritmi şi vectori. La cel de-al doilea, au avut de rezolvat matrici şi polinoame, iar cel de-al treilea subiect elevii au avut de rezolvat funcţii şi ecuaţii.
Elevii de la
Tehnologic au primit subiecte catalogate ca „foarte uşoare”, dar cu toate acestea rezultatele nu au fost mult mai bune comparativ cu anii 2011 şi 2012. La primul subiect, elevii au avut de rezolvat şase cerinţe, printre care să facă calculul unor radicali. Ei au avut de rezolvat şi exerciţii de trigonometrie, dar şi o problemă în care trebuiau să calculeze cât va costa un produs, al cărui preţ actual este de 10 lei, după o scumpire cu 10%. La cel de-al doilea subiect au avut matrici şi polinoame. La cel de-al treilea subiect, elevii de la Tehnologic au primit o analiză matematică din capitolul Integrale.
La
Ştiinţele Naturii, la subiectul 1, elevii au avut de rezolvat ecuaţii, funcţii, vectori. La cel de-al doilea au primit matrici şi ecuaţii, iar la al treilea subiect au avut de rezolvat câteva funcţii.
Elevii de la
Pedagogic au avut de rezolvat la primul subiectul exerciţii din funcţii, procente şi geometrie. La cel de-al doilea au primit exerciţii din legi de compoziţie, iar la cel de-al treilea subiect au primit exerciţii din matrice.
La proba scrisă de
Istorie, absolvenţii de clasa a XII-a vor primi trei subiecte din Istoria României, dintre care unul va fi un eseu pe o temă dată. Fiecare dintre cele trei subiecte vor fi notate cu câte 30 de puncte. De obicei, proba de Istorie nu pune probleme elevilor de la profilul uman.
La
subiecte Bacalaureat 2014 Istorie, la primul subiect, elevii primesc două texte la prima vedere pe baza cărora trebuie să răspunde la cinci cerinţe. Pentru a rezolva cerinţele 6 şi 7, elevii trebuie să facă apel la cunoştinţele dobândite.
La subiectul al II-lea, elevii primesc, de asemenea, un text istoric la prima vedere, pe baza căruia trebuie să răspundă la şase cerinţe. Primele cinci vizează textul, iar cea de-a şase constă, de obicei, într-o scurtă argumentaţie printr-un fapt istoric a unei afirmaţii.
La subiectul al treilea, elevii trebuie să redacteze un eseu pe o temă dată. De exemplu, în prima sesiune din 2013, subiectul a fost formarea statului român modern şi evoluţia lui până în secolul al XIX-lea. În sesiunea din toamnă, tema a fost evoluţia statului român în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX- lea.
Candidații la prima sesiune a examenului de Bacalaureat vor susține miercuri proba obligatorie a profilului (proba E), potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale.
Pe 4 iulie se va desfășura proba la alegere a profilului și specializării (proba E) d).
Afișarea rezultatelor va avea loc în data de 7 iulie (până în ora 12.00). În aceeași zi vor putea fi depuse contestațiile (între orele 12.00 — 16.00). Acestea urmează a fi soluționate în perioada 8 — 10 iulie. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 11 iulie.
Promovabilitatea la prima sesiune a examenului de Bacalaureat anul trecut, înainte de contestații, după centralizarea tuturor datelor, a fost de 55,4%, iar după rezolvarea contestațiilor- de 56,4%.
Atunci au promovat examenul de Bacalaureat 63,1% dintre absolvenții promoției 2012 —2013 și 31,7% dintre absolvenții promoțiilor anterioare.
Citeşte şi:
BACALAUREAT 2014. Scandalul ia amploare. FRAUDA, întinsă la mai multe licee