Literatura
română dă mâna cu marile personalităţi internaţionale
ale criticii, politicii şi economiei la proba orală de la
Bacalaureat. Fiecare absolvent de liceu trebuie să reuşească să
facă diferenţa între un text literar şi o conferinţă de
presă a lui Jonathan Schelle. Pentru
elevi - de netrecut. Banal, ar spune unii profesori. Cert este că nu
va exista vreun tânăr în pragul vârstei
majoratului care să nu dea nas în nas cu biletele atent
întocmite de profesori exigenţi. Tratate politice, economice,
critice, conferinţe de presă şi multe altele vor ocupa foaia de
examen şi le vor da bătaie de cap absolvenţilor de liceu.
?De ce
nu Caragiale sau Eminescu?? s-ar întreba scepticii. Pentru că
este vorba despre un text la prima vedere şi pentru că unui licean
nu îi va fi trecută cu vederea greşeala de a confunda un
discurs al domnului Băsescu cu un fragment din ?Enigma Otiliei?.
Elevii de claselor a XII-a trebuie să
comenteze texte din Raportul Tismăneanu, Pactul Naţional pentru
Educaţie, Ghidul cetăţeanului român în UE sau Raportul
Centrului de Sociologie Urbană şi Regionala.
VEDEŢI AICI SUBIECTELE DE LA PROBA ORALĂ LA LIMBA ŞI
LITERATURA ROMÂNĂ
(pdf)Antena3.ro