Antena 3 CNN Actualitate Ayrault: Măsurile de combatere a corupţiei şi criminalităţii vor ajuta aderării României la Schengen

Ayrault: Măsurile de combatere a corupţiei şi criminalităţii vor ajuta aderării României la Schengen

1 minut de citit Publicat la 16:48 11 Iul 2013 Modificat la 16:48 11 Iul 2013
Ayrault: Măsurile de combatere a corupţiei şi criminalităţii vor ajuta aderării României la Schengen
Foto: Agerpres
Premierul francez Jean-Marc Ayrault a declarat, joi, la întrevederea cu preşedintele Traian Băsescu, de la Palatul Cotroceni, că Parisul a fost întotdeauna deschis aderării României la spaţiul Schengen, menţionând că măsurile de combatere a corupţiei şi criminalităţii vor ajuta acestui obiectiv.
   
"Am avut ocazia să vorbesc despre acest subiect şi cu domnul prim-ministru (Victor Ponta - n.r.). Trebuie să vă spun că Franţa s-a dovedit întotdeauna deschisă aderării României la spaţiul Schengen şi şi-a exprimat sprijinul de mai multe ori", a afirmat premierul francez.
   
El a reiterat poziţia Franţei privind aderarea României la Schengen în două etape, un prim pas vizând ridicarea controalelor la punctele de frontieră de pe aeroporturi. "În opinia noastră, aderarea României la spaţiul Schengen trebuie să se facă în două etape, în primul rând prin ridicarea controalelor la frontierele aeriene. Desigur, această decizie se va lua în cele mai bune condiţii", a spus oficialul francez.
   
De asemenea, Jean-Marc Ayrault a arătat că o continuare a măsurilor de combatere a corupţiei şi criminalităţii ajută obiectivului României de aderare la zona Schengen.
   
"Cred, în plus, că trebuie evident duse în continuare toate măsurile de securizare şi protejare a acestui spaţiu, a frontierei externe a UE, deoarece avem o misiune comună din combaterea corupţiei, a criminalităţii de toate formele, iar acestea vor ajuta aderării", a mai spus Ayrault.
   
Preşedintele Băsescu i-a spus prim-ministrului francez că, pentru România, aderarea la spaţiul Schengen şi zona Euro se află între cele trei probleme cele mai urgente ale ţării.
   
Băsescu afirma în urmă cu două săptămâni, într-un interviu pentru Wiener Zeitung, că se aşteaptă ca aderarea României la spaţiul Schengen să aibă loc în aprilie 2014, dar ţara noastră trebuie să îşi îndeplinească angajamentele.
   

×
x close