Radu Enache, avocatul fostului principe Nicolae, a declarat, duminică seara la Antena 3, că acesta nu este interesat de averea Regelui.
Potrivit avocatului, Nicolae Medforth-Mills, nepotul Regelui Mihai I, nu este implicat în niciun conflict pentru averea regelui Mihai, această avere revenind celor cinci principese.
„Am vorbit cu Nicolae acum două ore și vrea să transmit public acest lucru”, a precizat avocatul.
„Nicolae își câștigă singur existența. (...) Ceea ce urmărește este să rămână nepotul bunicului său, să poată să-și vadă bunicul și să își ia adio de la el. Altă pretenție nu are de la Familia Regală. Nicolae vrea să fie considerat un membru al familiei regale și atât”, a spus avocatul Radu Enache.
Fostul principe Nicolae nu a mai primit niciun ban de la familia regală.
„El are colaborări și lucrează pentru a-și câștiga existența”, a mai spus avocatul.