Primul document este o expertiză realizată de Universitatea București pe oasele găsite în liziera de lângă Caracal, fragmente osoase despre care procurorii credeau că îi aparțin Luizei.
Potrivit raportului întocmit de experții de la Universitatea București „fragmentul de os a fost expus la o temperatură mai mică de 300-450 de grade. Acest fragment osos nu a fost calcinat, el prezentând urme de proteină”, se arată în raportul de expertiză întocmit de Universitatea București.
Și în ceea ce o privește pe Alexandra Măceșanu, cea de-a doua victimă a lui Gheorghe Dincă, avocata Carmen Obârșanu a sesizat o eroare. Astfel, pe certificatul de deces al Alexandrei, data presupusului deces este 26 iulie 2019, deși în acea zi Gheorghe Dincă era arestat.
„Pentru că regia era alta de la început, s-au gândit să lase raportul, și atunci au zis de data de 26 iulie (...). Dar în 26 iulie descinderea era făcută, în condițiile în care la 6 fără un sfert a trecut bunicul Luizei în dreptul locuinței lui Dincă și nu a simțit niciun miros de cadavru. S-a cerut din luna septembrie pentru ambele fete să se elibereze certificat constatator. Există un zvon că s-au eliberat niște acte, dar îndrept timp s-au anulat”, a declarat avocata Carmen Obârșanu la Antena 3.
Avocata Carmen Obârșanu, dezvăluiri despre ancheta Caracal: Ce scrie de fapt în certificatul de deces al Alexandrei Măceșanu