”Am ascultat “discursul” lui herr prezident.
Pur și simplu, omul a devenit regina de cupă din Alice in Wonderland.
A dictat că, de luni:
- copiii intră în vacanță forțată, 2 săptămâni;
- masca devine obligatorie peste tot;
- persoanele ne-vakseenate vor avea o “sumedenie de restricții”.
Evident, nimeni nu i-a spus că nu are aceste competențe. Nu are cum să dicteze așa ceva.
Și că nu există un guvern care să ia aceste măsuri, în mod legal și constituțional. Fix din cauza sa.
Și că nu era cazul să își ia o nouă pauză de golf/ski, până luni.
Și că Oiropa nu refuză green pass-ul celor imunizați prin boală sau care au teste negative.
Și că persoanele care s-au injectat cu două doze nu au schema completă, deci nu sunt “imunizați”. Deci vor fi și ei supuși “sumedeniei de restricții.
Și că posesorii de green pass ies în comunitate chiar dacă sunt pozitivi, devenind super-spreaderi.
Și că economia se va putea duce în cap dacă 70% din populație va fi supusă “sumedeniei de restricții”. Mă rog, cât mai e din economie, că a făcut-o chiseliță deja Cîțu.
Dar omul nu observă că lumea de dincolo de prompter e alta.
Demisia!”, a scris avocatul Gheorghe Piperea pe o rețea socială, la scurt timp după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat noi restricții pentru români.
Am ascultat “discursul” lui herr prezident. Pur și simplu, omul a devenit regina de cupă din Alice in Wonderland. A...
Publicată de Gheorghe Piperea pe Miercuri, 20 octombrie 2021