Antena 3 CNN Actualitate Avocat Adrian Cuculis, despre ancheta DNA după Congresul PNL: "Un mare partid din România a venit şi a sfidat pur şi simplu legislaţia"

Avocat Adrian Cuculis, despre ancheta DNA după Congresul PNL: "Un mare partid din România a venit şi a sfidat pur şi simplu legislaţia"

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 17:00 08 Dec 2021 Modificat la 17:04 08 Dec 2021
23

Potrivit surselor, organizatorii Congresului PNL urmează să fie citați pentru a aduce explicații cu privire la modul în care a fost organizat evenimentul.

Procurorii au deschis două dosare de cercetare penală pentru zădărnicirea combaterii bolilor și pentru abuz în serviciu.

Întrebat ce riscă organizatorii Congresului PNL, avocatul Adrian Cuculis a precizat că aceste anchete ar fi trebuit demarate mai devreme şi în caz că se vor constata infracțiuni măcar să se aplice o amendă penală cu titlu de exemplu.

„Este clar în momentul de faţă că atât timp cât a fost deschis un dosar cu privire la abuzul în serviciu, din punctul meu de vedere se fac cercetări şi cu privire la zădărnicirea combaterii bolilor, adică ele sunt cumva indisolubile, dar dacă vorbim despre ceea ce riscă pedepsele sunt destul de mari, mai ales dacă se constată abuzul în serviciu.

„Suntem într-o lume normală şi un mare partid din România a venit şi a sfidat pur şi simplu legislaţia"

Este interesant că sunt totuși două dosare penale. Sunt curios dacă nu cumva ele vor fi reunite pentru că asta îmi indică mie că mai multe unități de parchet, cel puţin aşa din primele informaţii, s-au autosesizat sau dacă nu s-au depus nişte plângeri penale succesive în care s-au adus la cunoștința organelor penale că acolo s-ar fi săvârșit asemenea fapte penale de abuz în serviciu şi zădărnicirea combaterii bolilor.

„Ar trebui să primească măcar o amendă penală cu titlul de exemplu"

Dacă ar fi să privim că suntem într-o lume normală şi un mare partid din România a venit şi a sfidat pur şi simplu legislaţia primară în momentul de faţă şi disprețul pe care l-au arătat faţă de români, acolo ar fi trebuit să se lase de multă vreme cu dosare penale şi deja să fie de multă vreme audieri.

Însă, după cum cunoaștem că merg anchetele în România, probabil că ne vom aștepta peste multă vreme de acum înainte la o soluţie. Dacă se va constata că s-au îndeplinit elementele constitutive ale infracțiunilor cercetate ar trebui să primească măcar o amendă penală cu titlul de exemplu", a spus avocatul Adrian Cuculis la Antena 3. 

×
x close