O cursă Ryanair Bruxelles-București a aterizat de urgență la Budapesta, transmite BoardingPass.ro .
Motivul este încă neconfirmat, însă știm că după ce avionul a aterizat la Budapesta de urgență (în jurul orei 20:15), a rămas pe pista acelui aeroport, iar în jurul său se află cel puțin o mașină de pompierii și o ambulanță.
De regulă, când sunt urgențe medicale sau când sunt probleme tehnice, de exemplu, se recurge la această soluție - avionul aterizează la cel mai apropiat aeroport până când este remediat situația, iar apoi își reia zborul.
Așteptăm precizări în acest caz și rămâne de văzut dacă pasagerii din avion vor lua o altă cursă sau vor fi aduși la București cu aceeași aeronavă.
Update 22:00 Motivul aterizării de urgență ar fi fost o problemă tehnică, conform informațiilor transmise pasagerilor de către piloții avionului.
Update 00:00 Potrivit Digi 24, un zbor cu decolare la ora 00:20 îi va aduce pe pasageri în ţară.