Până în prezent, 50 de persoane au fost scoase din aparatul în flăcări, un C-130, care s-a prăbuşit în timpul manevrelor de aterizare pe insula Jolo, în provincia Sulu, a declarat, pentru AFP, generalul Cirilito Sobejana.
UPDATE: Cel puţin 29 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 50 au fost rănite duminică în momentul în care un avion militar filipinez s-a prăbuşit după ce a ratat pista de aterizare din sudul arhipelagului şi a fost cuprins de flăcări, cel mai grav dezastru aerian care a implicat forţele armate în aproape 30 de ani, informează Reuters şi AFP.
Victimele au fost duse la spital. Oficialul filipinez a adăugat că speră ca şi alte persoane să mai poată fi salvate.
Agenţia dpa, care îl citează tot pe şeful armatei, relatează că avionul C-130 transporta trupe şi cinci vehicule militare când a ratat pista de aterizare şi s-a prăbuşit "în timp ce încerca să capete din nou altitudine". Majoritatea pasagerilor abia încheiaseră pregătirea militară de bază şi erau desfăşuraţi la Mindanao (sud).
Ministrul apărării, Delfin Lorenzana, a declarat pentru Reuters că, potrivit informaţiilor pe care le are, avionul transporta de fapt 92 de persoane, inclusiv trei piloţi şi cinci membri ai echipajului.
A military transport plane has crashed in the Philippines with 85 people on board, several killed and many injured. #Philippines #Nagcrash #eroplano #BREAKING #planecrash pic.twitter.com/jYWQ2X4KbG
— Chaudhary Sahab (@JournalistSahab) July 4, 2021
Numeroase persoane au primit recent instrucţie militară de bază şi au fost trimise pe insula Mindanao în cadrul unei forţe operaţionale comune de luptă împotriva terorismului în această regiune cu majoritate musulmană.
Armata este foarte prezentă în sudul Filipinelor, din cauza implantării organizaţiei islamiste Abu Sayyaf, considerată drept grupare teroristă de către Washington. Abu Sayyaf este formată dintr-o reţea de militanţi cărora le sunt atribuite atentate teroriste sângeroase şi răpiri de turişti străini şi misionari creştini.
#Philippines :At least 85 persons boarded the C-130 military plane of the Philippine Air Force crashed before noon on Sunday in #Sulu.
— Wᵒˡᵛᵉʳᶤᶰᵉ Uᵖᵈᵃᵗᵉˢ? (@W0lverineupdate) July 4, 2021
The said plane was about to land in Jolo port in Sulu when the incident occurred at 11:30 a.m.
Rescue operations are ongoing on.. pic.twitter.com/2Qv1AYr7xl