Ordinul a fost dat de generalul maior Viorel Pană, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene din România, iar anunțul a fost făcut de generalul de brigadă Constantin Spînu, șeful Direcției Informare și Relații Publice din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Potrivit acestuia, nu vor mai fi survolări ale aeronavelor de Ziua Aviației.
Ceremonia se va ține prin depunere de coroane de flori de la Monumentul Aviatorilor.
Avionul militar care a aterizat forțat va fi luat pe un trailler și va fi dus la Baza Mihai Kogălniceanu, unde va fi expertizat
Un elicopter care participa la un exercițiu militar a aterizat de urgență joi în Piața Charles de Gaulle din Capitală. Mai mulți stâlpi din zonă au fost afectați.
Elicopterul care aparținea armatei americane zbura la circa 300 de metri altitudine, era un zbor de antrenament într-un grup de șase elicoptere, care se antrenau pentru ceremonia care va avea loc în 21 iulie, în Piața Arcului de Triumf, cu ocazia încheierii misiunii armatei române în teatrele de operații din Afganistan.