Hidrologii au instituit
cod portocaliu de inundaţii pe râul Teleorman şi au prelungit
codul galben pe râuri din judeţele Timiş, Argeş, Dolj, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Călăraşi, Ilfov şi Ialomiţa.
Potrivit noii avertizării emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, marţi, între orele 10.00 şi 15.00, râul Teleorman, la staţia Tătărăştii de Sus, sectorul îndiguit, va fi sub avertizare cod portocaliu de inundaţii.
Avertizarea cod galben a fost prelungită, de marţi ora 10.00, până miercuri, la ora 12.00, pe râurile Timiş- sector aval S.H. Grăniceri (judeţul Timiş), Bârzava - sector aval S.H. Gătaia (judeţul Timiş), Jiu sector aval de confluenţa cu râul Motru (judeţul Dolj), pe Teleorman (judeţele Argeş şi Teleorman), pe Argeş - sector aval de confluenţa cu râul R. Doamnei (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu şi Călăraşi), pe Dâmboviţa - sector aval Ac. Vâcăreşti - S.H. Lunguleţu (judeţul Dâmboviţa), pe Sabar - sector aval de confluenţa cu Ciorogârla (judeţele Ilfov şi Giurgiu), pe Ialomiţa - sectorul S.H. Siliştea Snagovului - S.H. Coşereni (judeţele Ilfov şi Ialomiţa).
Pe aceste râuri vor fi creşteri de debite şi niveluri, care ar putea duce la depăşirea cotelor de atenţie şi de inundaţie.