Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de viscol şi ninsori, valabilă în şapte judeţe din zona Moldovei, începând din această seară.
Conform prognozei, în intervalul 10 ianuarie, ora 22:00 - 11 ianuarie, ora 12:00, în judeţele Buzău, Vrancea, Galaţi, Vaslui, Bacău, Neamţ şi Iaşi, mai ales în cursul nopţii de joi spre vineri (10/11 ianuarie) şi în dimineaţa zilei de vineri vor fi ninsori ce vor depune strat nou de zăpadă consistent, iar vântul se va intensifica, temporar cu rafale de 60 - 65 km/h, viscolind sau spulberând zăpada şi determinând scăderea vizibilităţii.
În acelaşi timp, ANM a actualizat informarea de vreme rea valabilă la nivelul întregii ţări. Astfel, începând de joi, de la ora 16:00 şi până vineri, la ora 12:00, aria precipitaţiilor se va extinde dinspre sud-vest şi va cuprinde treptat sudul, estul şi centrul ţării.
În Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei şi a Moldovei vor fi perioade cu ninsori, în general moderate cantitativ, ce vor depune strat nou de zăpadă, local mai consistent. În Dobrogea şi în extremitatea de est a Munteniei vor fi precipitaţii mixte favorizând pe spaţii mici formarea poleiului.
De asemenea, vor fi intensificări temporare ale vântului în estul teritoriului şi în zona montană înaltă, cu rafale în medie de 50 - 60 km/h, viscolind sau spulberând zăpada. În prima parte a zilei de vineri (11 ianuarie) vântul se va intensifica şi în sudul Olteniei, unde va determina transport de zăpadă, precum şi în Dobrogea.
ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza atenţionările emise joi.