Antena 3 CNN Actualitate Avertismentul meteorologilor! Cum va fi vremea în următoarele luni

Avertismentul meteorologilor! Cum va fi vremea în următoarele luni

1 minut de citit Publicat la 12:06 24 Iun 2018 Modificat la 12:06 24 Iun 2018
Avertismentul meteorologilor! Cum va fi vremea în următoarele luni

Următoarele trei luni vor aduce un regim termic călduros, cu valori termice peste mediile climatologice lunare, în iulie şi august, respectiv apropiate de norme în septembrie, dar şi cu deficite importante de precipitaţii estimate, în principal, în ultimele două luni de vară, relevă prognoza de specialitate, valabilă pentru intervalul iulie - septembrie, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Potrivit prognozei ANM, în luna iulie, temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât în mod normal, îndeosebi în regiunile sudice, sud-estice şi vestice. În ceea ce priveşte valorile termice medii, specialiştii ANM estimează, în perioada analizată, valori medii de temperatură de până la 21 de grade Celsius în Maramureş şi Transilvania, între 15 şi 23 grade în Moldova, respectiv până la 24 de grade în Oltenia şi Muntenia.

În august, temperatura aerului va avea valori peste norma climatologică, în cea mai mare parte a ţării, în condiţiile în care media multianuală valabilă pentru această lună este de 19,7 grade Celsius. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zona Maramureşului şi Transilvaniei (de până la 20 de grade Celsius), iar valori termice medii mai ridicate, de până la 23 de grade Celsius, se vor consemna în Oltenia, Muntenia, Banat, Dobrogea şi Moldova.

Potrivit ANM, în septembrie, temperatura aerului va avea valori apropiate de media multianuală, în nord şi centru, şi mai ridicate în restul teritoriului. Media valorilor termice pentru intervalul analizat se situează la 14,8 grade Celsius. Temperaturile medii vor fi cuprinse între 10 şi 17 grade Celsius în Moldova, respectiv între 11 şi 16 grade Celsius în Transilvania, dar vor ajunge până la 19 grade Celsius în Dobrogea.
 

×
x close