Ion Cristoiu afirmă că decizia CCR, luată în urma sesizării Avocatului Poporului, vizează Ordonanţa de urgenţă 21/2004, prin care se reglementează regimul stării de alertă, şi nu un act normativ recent.
„Pe drept cuvânt, CCR a stabilit că pot fi instituite restricţii dacă sunt date prin lege. CCR a interzis din start ca prin Hotărîre de Guvern sau ordin al prefecţilor să limităm libera circulaţie în afara localităţii”, a afirmat jurnalistul, potrivit Mediafax.
Ion Cristoiu a subliniat că magistraţii CCR au declarat constituţională posibilitatea proclamării stării de alertă, dar, mai departe, această stare de alertă trebuie bine definită printr-o lege adoptată de Parlament: când se instituie, cum şi în ce constă.
„Între timp Guvernul a făcut un proiect de lege ce cuprinde o serie de restricţii ce pot fi decise numai prin lege şi a trimis Parlamentului. Acest proiect de lege nu are nicio legătură cu decizia CCR decât că restrângerea drepturilor poate fi făcută numai prin lege. S-a confirmat obligativitatea ca Guvernul să nu dea ordonanţă de urgenţă, ci să trimită la Parlament”, a precizat publicistul.
Ion Cristoiu critică, în acest context, atitudinea PNL, un partid care „s-a pretins un adept al libertăţilor individuale”.
„PNL, în aceste zile, prin criticile la decizia CCR privind amenzile şi apoi prin campania isterică împotriva amendamentelor aduse de Parlament legii iniţiate de Guvern, mă stupefiază pentru un partid care se consideră democrat. Acest partid a trimis un proiect de lege care încalcă drepturile omului. Parlamentul cu majoritatea pesedistă a foat infinit mai democrat decât Guvernul”, punctează jurnalistul.
Ion Cristoiu spune că în ciuda restricţiilor, după 15 mai, aceste vor funcţiona numai pe hârtie, pentru că în realitate lucrurile vor sta altfel.
„În practică, după 15 mai, sigur că vor funcţiona unele restricţii, dar numai în documentele juridice. În realitate, noi vom avea de-a face cu o revărsare de libertate din partea românilor (...) România este la ora actuală una dintre cele mai ciudate ţări din lume. În timp ce în toată Europa bate uraganul relaxării, România îşi propune, dacă vedem şi proiectul de lege şi regimul Iohannis, după 15 mai nici să nu deschidă fereastra”, susţine publicistul.
Ion Cristoiu avertizează că după 15 mai vor apărea foarte multe probleme practice pe care românii le vor rezolva în stilul propriu.
„Sunt mii de probleme practice care se vor ivi, pe care românii le vor rezolva prin spulberare, şi atunci vom avea iar situaţia tipic românească în sensul că legea spune una şi românii nu vor ţine cont de lege”, spune publicistul.
Deşi nu vede o tragedie lipsa unei legi care să impună restricţii pe perioada stării de alertă, Ion Cristoiu spune că guvernanţii au la îndemână câteva soluţii pentru a acoperi vidul legislativ.
„O soluţie ar fi ca Iohannis să prelungească starea de urgenţă, dar la orgoliul lui, pentru că a zis că nu, nu cred că va risca. Altă variantă este posibilitatea ca proiectul de lege trimis în Parlament de Guvern să devină ordonanţă de urgenţă. Şi o a treia variantă este ca proiectul Guvernului să devină ordonanţă de urgenţă, dar cu toate modificările din Parlament. E aşa o apocalipsă pe toate televiziunile şi toate site-urile că aoleu ne apucă 15 şi nu avem ordonanţă. Puteţi să-mi spuneţi şi mie ce nenorocire va fi dacă pe 15 nu e reglementat nimic? Ce să fie reglementat pentru că foarte multe restricţii au căzut. Ce se poate întâmpla vineri, sâmbătă şi duminică până intră restricţiile legale în vigoare? E o prostie care vine dintr-o credinţă falsă, şi anume că românii au respectat regulile de teama amenzilor. Nu e adevărat”, susţine publicistul.
Ion Cristoiu nu crede că va fi un dezastru national lipsa reglementărilor după 15 mai şi nu exclude posibilitatea să se găsească, totuşi, o soluţie legislativă pentru această perioadă.
„Nu am înţeles de ce s-a creat această nebunie că dacă nu e reglementare, e dezastru naţional, echivalent cu cedarea Ardealului. Cine a vrut să încalce restricţiile, le-a încălcat şi când erau amenzi. Nu cred că va fi apocalipsă, dar probabil vor găsi şi o soluţie legislativă”, a mai spus jurnalistul.