Antena 3 CNN Actualitate Avertisment pentru șoferi. Condiții grele de trafic pe A1, A2 și A3

Avertisment pentru șoferi. Condiții grele de trafic pe A1, A2 și A3

1 minut de citit Publicat la 09:02 29 Ian 2017 Modificat la 09:02 29 Ian 2017
o_1b7kggngifvd6tr1h9vd1013vi8.jpg

Traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă, duminică dimineaţa, pe mai multe tronsoane ale A1, A2 şi A3, dar şi pe două drumuri naţionale din judeţul Ialomiţa, informează un comunicat remis AGERPRES de Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române. 

Potrivit sursei citate, pe autostrada A1 Bucureşti - Piteşti, între kilometrii 12 şi 36, vizibilitatea scade, din cauza ceţii, sub 50 de metri, pe A2, pe tronsonul Bucureşti - Drajna, traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă, vizibilitatea fiind, pe alocuri, sub 50 de metri, iar pe autostrada A3 Bucureşti - Ploieşti, între kilometrii 11 şi 42, vizibilitatea scade, din cauza ceţii, sub 100 de metri. 

De asemenea, în judeţul Ialomiţa, ceaţa a redus vizibilitatea sub 50 de metri pe DN2 Bucureşti - Buzău şi pe DN1D Urziceni - Albeşti - Paleologu. 

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis atenţionări nowcasting referitoare la burniţă şi la condiţii de formare a poleiului pentru judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Olt, Teleorman şi Vrancea. 

Comunicatul menţionează că este necesar să se ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum, iar fiecare manevră în trafic să se facă numai după o temeinică asigurare. Pentru aceasta, oglinzile retrovizoare trebuie să fie reglate corespunzător. 

Poliţiştii recomandă ca luminile de întâlnire ale autovehiculelor să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri, nu doar pe cele pe care există obligativitatea instituită prin lege. În condiţii de ceaţă densă, trebuie folosite şi luminile de ceaţă. 

Nu trebuie uitat că cea mai periculoasă manevră pe timp de ceaţă este depăşirea, mai atenţionează poliţiştii, aceasta cu atât mai mult cu cât cei ce depăşesc pot fi surprinşi de apariţia bruscă de pe sensul opus a unor autovehicule care circulă fără lumini sau având în funcţiune doar luminile de poziţie. 

De asemenea, în cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mult mai mare. 

×
x close