Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Adriana Pistol, avertizează că se prognozează forme de gripă severe în acest an, după ce, timp de doi ani am avut pandemie de coronavirus.
Aceasta le cere oamenilor să se vaccineze de îndată ce vaccinul va ajunge în farmacii, pentru că statul va asigura vaccinuri doar celor din grupele de risc.
De asemenea, medicii avertizează că gripa din acest sezon va fi mult mai agresivă, iar simptomele sunt aceleaşi ca şi în anii trecuţi, însă reprezentanţii din Ministerul Sănătăţii spun că acest val de îmbolnăviri ar putea să fie mult mai grav.
Persoanele care ar trebui să se vaccineze sunt cele care se află în categoria de risc.
Vorbim despre persoanele cu afecţiuni cronice, persoanele în vârstă, dar şi femeile însărcinate.
Farmaciştii spun că vaccinul antigripal va fi disponibil în farmacii după a doua jumătate a lunii septembrie.