Antena 3 CNN Actualitate Avertisment BNR legat de puterea de cumpărare a populaţiei României

Avertisment BNR legat de puterea de cumpărare a populaţiei României

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 23:28 23 Mai 2023 Modificat la 23:28 23 Mai 2023
avertisment bnr legat de puterea de cumparare a populatiei romaniei
Avertisment BNR legat de puterea de cumpărare a populaţiei României Sursa foto: Profimedia Images

Ratele mărite ale dobânzilor la creditele şi depozitele populaţiei, precum şi evoluțiile de pe piaţa muncii şi incertitudinea generată de prelungirea războiului din Ucraina vor determina încetinirea creșterii consumului privat, principalul determinant al avansului PIB, atenționează BNR, potrivit Ziarul Financiar, citat de Mediafax. 

Aceste influențe vor fi doar parţial compensate ca impact de refacerea puterii de cumpărare a populaţiei, odată cu scăderea ratei inflaţiei.

„S-a observat că principalul determinant al avansului PIB va rămâne probabil consumul privat, însă în condițiile încetinirii creșterii acestuia, mai ales în 2024, pe fondul ratelor mărite ale dobânzilor la creditele şi depozitele populaţiei, al evoluțiilor de pe piaţa muncii şi al incertitudinii generate de prelungirea războiului din Ucraina, compensate doar parţial ca impact de refacerea puterii de cumpărare a populaţiei, odată cu scăderea ratei inflaţiei“, susţine BNR în minuta aferentă ședinței de politică monetară din 10 mai.

×
x close