Previziunile Fondului Monetar International arată o creştere economică considerabilă pentru perioada 2014-2018.
Predicţiile FMI anticipează o creştere economică la nivel mondial de 4% pe an, începând din 2015 şi până în 2018, în 2014 prognoza este de de 3,6%, faţă de 2,9% în 2013. Previziunile arată că ţările din organizaţia BRICS, Brazilia, Rusia, India şi China îşi vor continua creşterea economică şi în 2014, dar vor fi prinse din urmă de naţiuni precum Mexic, Indonezia, Nigeria şi Turcia.
SUA vor avea o creştere de 2,6% în 2014, Germania 1,4%, Marea Britanie 1,9%, Canada 2,2%, Rusia 3%, Brazilia 2,5%, Mexic 3% şi Africa de Sud 2,9%, potrivit datelor FMI.
Economiştii au avut motive de bucurie joi dimineaţă, când mai multe rapoarte economice au indicat o creştere economică puternică în 2014.
Departamentul Muncii a anunţat că numărul celor aflaţi fără un loc de muncă sau al celor care au depus actele de curând pentru a primi ajutoare sociale a scăzut în ultima săptămână din decembrie la 339.000 de la 341.000.
Alte date ale Institutului arată că cifrele din industria americană a manufacturii sunt intimidante pentru piaţa muncii, căci furnizorii au indicat o creştere economică în luna decembrie.
The Economist dă o veste bună pentru economia României. România ar putea avea o creştere economică de 3,3%, una dintre cele mai mari din Uniunea Europeană, conform predicţiilor realizate de revista The Economist.
Salariul minim brut pe economie s-a majorat din prima zi a noului an, de la 800 de lei, la 850 de lei.
Medicilor rezidenţi li s-a promis o bursă de 150 de euro, care să le crească veniturile. Din ianuarie, profesorii debutanţi, preparatorii şi asistenţii universitari vor avea salarii mai mari cu 10%.
Chiar de la 1 ianuarie, s-a liberalizat piaţa muncii în toate statele Uniunii Europene. Asta înseamnă că veţi putea munci oriunde doriţi.
Cele mai importante afaceri private ale planetei au crescut în 2013 considerabil. Averile celor mai bogaţi oameni din lume au crescut cu 524 de miliarde de dolari anul trecut.
Conform proiectului de buget, valoarea punctului de pensie se va majora cu 3,76%, ajungând la 790,80 lei.
O altă veste bună pentru 2014 este reducerea TVA-ului la pâine, de la 24%, la 9%. Franzela costă acum între 70 şi 90 de bani, faţă de 1 leu, cât era până în 1 septembrie 2013.
Urmăreşte AICI înregistrarea integrală a emisiunii "Sinteza Zilei cu Mihai Gâdea".