Înainte de 1989, absolvenții facultăților de Drept erau repartizați prin ordin al procurorului general al României sau ordin al ministrului de justiție, în funcție de ordinea mediilor, ca judecători sau ca procurori.
Citește și: Uluitor! Ce au ratat anchetatorii în cazul Răzvan Ciobanu
Potrivit juriștilor consultați de Antena 3, trecerea dintr-o parte în alta nu era posibilă fără un concurs. Este așadar cel puțin ciudat cum a ajuns avocatul Augustin Lazăr să fie procuror la Aiud.
Șefa departamentului Investigații Antena 3, Bianca Nae a vrut să afle răspunsul de la CSM și de la Ministerul Justiției care a fost procedura în cazul lui Lazăr, iar răspunsul primit a fost unul incredibil.
"Nu mă interesau detalii legate de mapa profesională, ci care a fost procedura prin care dumnealui a fost transferat, în martie 1982, ca procuror stagiar, pentru că i se făcuse o repartiție cu un an înainte și fusese delegat ca avocat, deci era în 'ograda' Baroului Alba.
Cum s-a făcut transferul, cine a făcut delegarea, care a fost procedura, sunt aspecte ce nu au dorit să-l comunice nici CSM-ul, nici Ministerul Justiției", a spus Bianca Nae.
"Față de textul de lege expus, precum și dispozițiile legii 544/2011 privind liberul acces la informații de interes public, apreciem că nu pot fi furnizate date din dosarul profesional al domnului procuror Augustin Lazăr", este răspunsul CSM.
Citește și: Augustin Lazăr cere daune morale de 1 leu și scuze publice Ministerului Justiției