Antena 3 CNN Actualitate Autostrada Soarelui - Autostrada Chinului. Ce au păţit turiştii care s-au întors aseară de la mare

Autostrada Soarelui - Autostrada Chinului. Ce au păţit turiştii care s-au întors aseară de la mare

<1 minut de citit Publicat la 07:01 23 Iul 2012 Modificat la 07:01 23 Iul 2012
Autostrada Soarelui - Autostrada Chinului. Ce au păţit turiştii care s-au întors aseară de la mare
Foto: Mediafax
Inaugurat la sfârşitul săptămânii trecute, ultimul tronson din Autostrada Soarelui, Medgidia-Cernavodă le-a dat mari bătăi de cap şoferilor care au plecat aseară de la mare spre Bucureşti. Din cauza faptului că pe o porţiune de 20 de kilometri se circulă pe un singur fir, maşinile au fost bară la bară.

Din cei peste 100.000 de turişti care au petrecut sfârşitul de săptămână la mare, mai bine de jumătate au plecat aseară spre casă. La Medgidia, drumul se îngustează, aşa că, inevitabil s-au format şi cozile.

Iar situaţia s-a mentinut la fel până după miezul noptii.

Tronsonul Cernavodă-Medgidia a fost deschis circulaţiei deocamdată în regim de drum naţional, pe o singură bandă şi cu restricţii de viteză - maximum 80 km pe oră. Abia la anul va fi gata toată autostrada.

×
x close