Antena 3 CNN Actualitate Autorul crimei de la Târgovişte, arestat preventiv

Autorul crimei de la Târgovişte, arestat preventiv

1 minut de citit Publicat la 15:45 19 Feb 2013 Modificat la 15:45 19 Feb 2013
Autorul crimei de la Târgovişte, arestat preventiv
Sursa foto: Foto captura Antena 3
Tânărul de 18 ani din Târgovişte, reţinut după ce a înjunghiat mortal, în gât, un elev de 15 ani, a fost arestat preventiv pentru omor calificat.

Iulian Vlad, suspectat că l-a înjunghiat în gât pe Alexandru Andrei Ş, elev în clasa a IX-a la Colegiul Economic "Ion Ghica" din Târgovişte, a fost audiat mai multe ore, luni seară, de către procurorul de caz la Parchetul Tribunalului Dâmboviţa, după ce fusese audiat la Poliţia Târgovişte, fiind acuzat de omor calificat, infracţiune pedepsită cu închisoarea între 15 şi 25 de ani.

Tânărul, care iniţial şi-a recunoscut fapta în faţa anchetatorilor, acum susţine că el însuşi este o victimă şi că băiatul înjunghiat mortal a fost primul care a agresat.

Luni seară, anchetatorii au găsit cuţitul cu care tânărul l-a înjunghiat în gât pe elevul de 15 ani, arma albă fiind descoperită la locuinţa suspectului, din localitatea Răzvad, şi nu la locul indicat iniţial de către acesta procurorului de caz şi poliţiştilor, şi anume o zonă de pe un pod peste râul Ialomiţa.

PRIMELE IMAGINI cu principalul suspect în cazul uciderii elevului din Târgovişte

Un elev de clasa a IX-a de la Colegiul Economic "Ion Ghica" din Târgovişte a fost înjunghiat la gât, luni, în apropierea unităţii de învăţământ, adolescentul fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, unde a decedat.


×
x close