Un copil în vârstă de zece ani, din localitatea vasluiană Zăpodeni, a fost dus în stare gravă la spital, luni după-amiază, în comă alcoolică şi cu hipotermie, după ce a fost găsit sub un pod din sat, fără a se cunoaşte împrejurările în care a ajuns acolo, scrie
Mediafax.
Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, băieţelul a fost observat sub acel pod, în stare inertă, de către un localnic care trecea prin zonă, o parte din trupul copilului zăcând în apa pârâului care trecea pe sub podul respectiv.
Speriat de starea în care se afla băieţelul, localnicul a sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a solicita intervenţia unei ambulanţe.
"În momentul în care echipajul medical a ajuns la solicitare, băieţelul se afla în stare de comă alcoolică şi cu hipotermie, cu temperatura corpului de 32 de grade din cauza faptului că o parte din trupul copilului era în apă. Nu ştim ce băuturi alcoolice a consumat, şi nici în ce condiţii a ajuns acolo, mai ales că persoana care l-a găsit nu îl cunoştea prea bine astfel încât să ofere informaţii echipajului medical", a declarat managerul SAJ Vaslui, Aurora Popa.
Preluat de echipajul medical, băieţelul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Imediat după lăsarea copilului în spital, echipajul medical a sesizat Poliţia cu privire la acest caz pentru identificarea părinţilor şi stabilirea condiţiilor în care a ajuns în stare de comă alcoolică sub acel pod.