Antena 3 CNN Actualitate Autorităţile olandeze susţin că România nu e stat de drept

Autorităţile olandeze susţin că România nu e stat de drept

1 minut de citit Publicat la 10:02 07 Iun 2011 Modificat la 10:02 07 Iun 2011
Autorităţile olandeze susţin că România nu e stat de drept
Foto: sdsfoundation.org
Autorităţile olandeze susţin că România nu este „stat de drept”. Declaraţia a fost făcută de ambasadorul Olandei la UE, în cadrul unei reuniuni pe tema poziţiei statelor membre privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen care urmează să fie discutată joi în cadrul unui consiliu JAI (Justiţie şi Afaceri Interne), relatează RFI.

Oficialul olandez a precizat că ţara noastră se confruntă în continuare cu mari probleme legate de reforma justiţiei şi că, prin urmare, Olanda nu crede că România este un "stat de drept".

În cadrul întâlnirii, au fost aduse în discuţie concluziile care urmează să fie adoptate joi referitoare la aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen. În proiectul documentului final, se confirmă gradul bun de pregătire tehnică al României şi al Bulgariei pentru aderarea la Spaţiul Schengen, arată surse ale RFI.

Olanda a fost singura care a indicat că ar putea bloca adoptarea acestui text. Asta în contextul în care state precum Franţa, Germania şi Finlanda, cunoscute pentru atitudinea critică faţă de ţara noastă, nu s-au opus acestui proiect.

Poziţia finală a autorităţilor olandeze va fi cunoscută miercuri, 8 iunie, zi în care Comisia pentru Securitate şi Justiţie a Parlamentului olandez va acorda Ministrului Securităţii şi Ministrului Imigraţiei un mandat de negociere privind poziţia Olandei în cadrul Consiliului JAI din 9 iunie.


 

×
x close