Antena 3 CNN Actualitate Autorităţile iau în calcul listarea Hidroelectrica şi Electrica la bursa din Londra

Autorităţile iau în calcul listarea Hidroelectrica şi Electrica la bursa din Londra

<1 minut de citit Publicat la 15:05 12 Noi 2013 Modificat la 15:05 12 Noi 2013
Autorităţile iau în calcul listarea Hidroelectrica şi Electrica la bursa din Londra
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, la Londra, că este posibil ca anul viitor Hidroelectrica, Electrica şi alte companii de stat să fie listate pe bursă londoneză, asemenea Romgaz, conform MEDIAFAX.
   
"Dacă această poveste (listarea Romgaz, n.r.) se va dovedi de succes, cu siguranţă vom privi înainte şi la anul ne vom întoarce din nou aici cu Hidroelectrica, Electrica, cu alte companii publice româneşti şi sper că astfel să dăm un mesaj important şi puternic investitorilor străini că România este deschisă către lume şi că noi avem un potenţial pe care nu l-am folosit până acum", a spus Ponta, la Londra, unde a asistat la începerea tranzacţiilor pe bursa din Londra cu acţiunile Romgaz (SNG) vândute sub formă de certificate de depozit (GDR).
   
Acţiunile Romgaz sunt listate de marţi la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi tot marţi au început şi tranzacţiile cu certificatele de depozit pe piaţa de la Londra.
   
Statul vrea să vândă anul viitor la bursă 10% sau 15% din acţiunile producătorului Hidroelectrica şi să deruleze o ofertă pentru 51% din acţiunile companiei Electrica.

×
x close