Municipalitatea recomandă şoferilor din Bucureşti care au schimbat la autoturisme anvelopele de iarnă în cauciucuri de vară să nu iasă marţi în trafic, au transmis reprezentanţii Prefecturii Capitalei, la comandamentul de iarnă organizat la Palatul Victoria.
"Primăria Capitalei ne-a solicitat să recomandăm locuitorilor municipiului Bucureşti, cei care şi-au schimbat cauciucurile de iarnă şi le au pe cele de vară, mâine, pe cât posibil să nu iasă în trafic cu maşinile", au declarat reprezentanţii Prefecturii.
Vicepremierul Liviu Dragnea a arătat, la rândul său, că majoritatea conducătorilor auto şi-au înlocuit anvelopele de iarnă cu cele de vară şi, astfel, creşte riscul unor blocaje în trafic.
Cu puţin timp în urmă, autorităţile au anunţat că, în urma prognozelor de vreme rea, grădiniţele, şcolile şi liceele din Bucureşti vor fi închise.