Căldura i-a făcut pe câinii maidanezi să fie mai agresivi ca până acum. Dacă până luna trecută Administraţia pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor din cadrul Primăriei Capitalei primea maximum 7 telefoane pe zi în care li se cerea să ridice câinii agresivi, acum numărul solicitărilor aproape s-a dublat. Şi numărul celor muşcaţi de maidanezi e în continuă creştere.
Temperaturile ridicate i-au transformat pe maidanezi într-un pericol pentru Bucureşteni. Spitalele primesc din ce în ce mai multe cazuri de oameni muşcaţi de maidanezi, iar Administraţia pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor are, în medie, 300 de solicitări pe lună pentru a strânge câinii agresivi din faţa blocurilor.
De la începutul anului şi până acum, numai la Institutul matei Balş au ajuns peste 6.000 de oameni muşcaţi.
Problema cea mai mare este că jumătate din câinii maidanezi sunt bolnavi de leptospiroză. O formă uşoară a leptospirozei este aşa numita gripă de vară care durează aproximativ 4 zile. Există însă şi o formă severă a acestei boli care duce la o serie de complicaţii.
În Capitală trăiesc aproximativ 50.000 de câini fără stăpân. Deşi sunt sterilizaţi aproximativ 600 într-o lună, numărul comunitarilor este în continuă creştere.