Antena 3 CNN Actualitate Autocar răsturnat pe câmp din cauza tornadei, în Călărași. A fost activat planul roșu de intervenție. Sunt șapte victime

Autocar răsturnat pe câmp din cauza tornadei, în Călărași. A fost activat planul roșu de intervenție. Sunt șapte victime

1 minut de citit Publicat la 18:50 30 Apr 2019 Modificat la 18:50 30 Apr 2019
o_1d9nde2vev5u1po5198811k8q9v8.jpeg

UPDATE Patru persoane din autocar au fost transportate la spital, a afirmat Raed Arafat. 

Un autocar s-a răsturnat în Călărași, pe DJ 503, raza localității Drajna. A fost declanșat planul roșu de intervenție. 

Potrivit primelor informații, autocarul s-ar fi răsturnat din cauza vântului. 

La fața locului au ajuns ambulanțe, pompierii și Poliția. Sunt șapte victime în acest moment. 

Citiți și Tornada devastatoare a lăsat numeroase case fără acoperiș în județul Călărași

„A fost activat planul roșu. 40 de persoane sunt implicate. Se pare că la momentul de față sunt șapte victime. Una are traumatisme mai severe, alta are traumatisme ușoare. La fața locului intervin forțe de la ISU Călărași și ISU Ialomița și sunt acolo și 3 echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță. Nu cunosc cauza la acest moment. Acum intervenim pentru salvarea victimelor”, a spus Ovidiu Tătăranu, purtător de cuvânt ISU Călărași, la Antena 3.  

Raed Arafat- ”Planul roșu a implicat două județe, Călărași și Ialomița, pacienții sunt în evaluare, sunt șapte victime. Aștept să se stabilizeze situația și să primim un raport complet. Situația este sub control, nu avem persoane în stare foarte gravă, nu avem persoane care să necesite descarcerare”.

Citiți și Raed Arafat, după activarea planului roșu de intervenție în Călărași: Situația este sub control

×
Etichete: autocar rasturnat
x close