Antena 3 CNN Actualitate Autobuzele liniilor 205 şi 311 din București vor circula pe un traseu deviat, în acest weekend

Autobuzele liniilor 205 şi 311 din București vor circula pe un traseu deviat, în acest weekend

Autobuzele liniilor 205 şi 311 din București vor circula pe un traseu deviat, în acest weekend
Liniile de autobuz 205 şi 311 vor funcţiona pe trasee deviate. Sursa foto: Arhivă Antena 3 CNN
de Redacția Antena 3 CNN    |    28 Iun 2024   •   17:14

Liniile de autobuz 205 şi 311 vor funcţiona pe trasee deviate în cursul zilei de sâmbătă, 29 iunie 2024, ca urmare a restricţiilor de trafic impuse de desfăşurarea evenimentelor "Străzi Deschise - Bucureşti, Promenadă Urbană", "Marşul Bucharest Pride" şi "10 K Grand Prix International 2024", informează Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov, printr-un comunicat de presă. 

Astfel, între orele 09.00-18.00, autobuzele liniei 205 vor circula pe traseul de bazǎ ȋntre terminalul „Străulești” şi Piața Victoriei, apoi pe un traseu modificat pe sensul spre Piața Unirii, pe Bd. Lascăr Catargiu, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I. C. Brătianu, Str. Halelor, terminal „Piața Unirii 2”. Sensul opus nu va fi modificat.

De la ora 18.00 și până la sfârșitul programului, linia 205 va funcționa pe traseul de bazǎ ȋntre terminalul „Străulești” şi Piața Victoriei, apoi pe un traseu modificat pe sensul spre Piața Unirii, pe Bd. Lascăr Catargiu, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I. C. Brătianu, Str. Halelor, stația „Piața Unirii” (comun cu liniile 104, 123, 385, N110, N115) , Splaiul Independenței, Bd. Schitu Măgureanu, Str. Popa Tatu, apoi traseul de bază.

Linia 311 va funcţiona, între orele 09.00-19.00, între „Faur” şi intersecţia Bd. Nicolae Bălcescu/ Str. Dem I Dobrescu, apoi pe un traseu modificat pe Bd. Nicolae Bălcescu, cu ȋntoarcere pe Str. C. A. Rosetti, Str. Maria Rosetti, apoi traseul actual. Sensul opus nu va fi modificat.

Restricții de trafic în București. Încep lucrările pentru Magistrala 6 de metrou

Traficul rutier va fi restricționat începând de sâmbătă pe Șoseaua București – Ploiești, în zona Gării Băneasa – Fântâna Mioriţa.  

Decizia a fost luată pentru a permite pregătirile lucrărilor la viitoarea stație de metrou de pe Magistrala M6.

Astfel, circulația se va desfășura pe două benzi pe fiecare sens de circulație. 

La începutul lunii, Gabriela Firea a participat, alături de ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu și primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, la semnarea a două contracte de finanțare, „M6 Bucureşti, tronsonul 1 Mai – Tokyo (6 staţii), lungime: 6,6 km” și „Extinderea rețelei de metrou Magistrala 4 de metrou, Secțiunea Gara de Nord – Gara Progresul”.

"Vorbeam despre visul îndeplinit pe care îl aveam acum 7 ani și parcă ni se părea că nu se va mai îndeplini niciodată. Pentru că tot atunci am realizat împreună cu specialiștii BERD și ai Băncii Mondiale, un plan de mobilitate urbană durabilă, la care s-a lucrat cu foarte multă seriozitate, printr-o colaborare directă: specialiștii Primăriei Capitalei, colegii noștri primar de sectoare, reprezentanții Ministerului Transporturilor și cei ai Politehnicii, precum și specialiști menționați anterior BERD și ai Băncii Mondiale.

Pe scurt, ce spune acest plan de mobilitate? În primul rând, Municipalitatea trebuie să achiziționeze mai multe mijloace de transport în comun prietenoase cu mediu, ceea ce am și făcut. 400 de autobuze euro6, 130 electrice, 100 hibride, proceduri finalizate pentru tramvaie, troleibuze.

Punctul numărul doi și îi mulțumesc foarte mult domnului ministru Sorin Grindeanu: Centura ocolitare a Capitalei să facă parte din tot ceea ce înseamnă management al traficului local al Bucureștiului. Și dacă vă aduceți aminte, acum câțiva ani de zile am propus Consiliului General, care și-a și aprobat și am trimis aceste documente către Ministerul Transportului, atunci nu ni s-a aprobat, astfel încât centura ocolitoare a Capitalei să fie transferată ca management la Primăria Capitalei", declara Gabriela Firea la acea vreme. 

×
Subiecte în articol: autobuze STB traseu deviat
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Patru pescari au murit după ce au băut dintr-o sticlă de pe fundul oceanului
x close