Antena 3 CNN Actualitate Aurul dacic a fost furat, dar cu Tezaurul de la Pietroasa peste care plouă în Muzeul Național de Istorie, ce facem?

Aurul dacic a fost furat, dar cu Tezaurul de la Pietroasa peste care plouă în Muzeul Național de Istorie, ce facem?

Anamaria Nedelcoff
9 minute de citit Publicat la 07:00 29 Ian 2025 Modificat la 10:22 29 Ian 2025
muzeul de istorie

Deşi este o clădire uriaşă, cu o arhitectură fantastică, aproape 90 la sută din clădirea Muzeului Naţional de Istorie a României este închisă. Cei care sunt interesaţi de istoria României pot vizita doar Sala Tezaurului, Lapidariumul şi holul central al instituţiei. Restul clădirii e în paragină.

Echipa Antena 3 CNN a petrecut câteva ore în părţile nevăzute ale muzeului. Chiar dacă aici ar trebui să fie un sediu impozant, în care bucăţi din istoria românilor să fie expuse, am dat de tavane inundate, locuri în care plouă de-a binelea, pereţi dărâmaţi, care apasă pe camera în care se află închise - sub un sistem de securitate complicat - obiectele din ce a mai rămas din tezaurul României.

În sala Tezaurului Istoric sunt expuse peste 3.000 de piese. Unele dintre acestea sunt unice în lume, realizate din metale şi pietre preţioase.

Aici era păstrat coiful. Şi tot aici erau prezentate cele patru brăţări, trei dintre cele furate la Assen. Au fost descoperite în urma unor lucrări de braconaj în zona munţilor Orăştiei şi, în urma unor anchete care au durat foarte mulţi ani, au fost recuperate din toată Europa şi din Statele Unite”, ne arată Alexandru Bădescu, şeful Secţiei Evidenţa, Conservarea, Protecţia Patrimoniului al MNIR.

Aflăm că brăţările „sunt obiecte care au aparţinut casei regale. Erau purtate de rege, dar au fost depuse ca ofrandă, pentru a apăra fortificaţia din munţii Orăştiei, în perioada celui de-al doilea război daco-roman. Ele au o importanţă extraordinară, pentru faptul că erau legate direct de casa regală şi pentru că erau depuse pentru protecţia capitalei în acele momente importante”.

La câteva vitrine distanţă se află tezaurul de la Pietroasa, cunoscut şi sub numele popular de „Cloşca cu puii de aur”. A fost descoperit în primăvara anului 1837 de doi ţărani în timp ce luau piatră de pe dealul Istriţa. 

Este una dintre cele mai importante vitrine din tezaur, în care este prezentat tezaurul de la Pietroasele: şi el – o poveste destul de tumultuoasă. Şi el a fost furat cândva, a fost recuperat, a fost folosit în expoziţii externe încă din secolul XIX. Aproape toate obiectele aflate în tezaur sunt descoperiri întâmplătoare. Rar sunt descoperite în timpul cercetărilor arheologice sistematice. Avem marea şansă că obiectele au fost recuperate. Nu în totalitate, ci piesele mari sunt prezentate aici”, explică Alexandru Bădescu.

În aceeaşi sală mai pot fi admirate numeroase obiecte ce au aparţinut Familiei Regale, dintre care se pot enumera: coroana regilor Carol I şi Ferdinand I, coroanele reginelor Elisabeta şi Maria, cartea conţinând poemul „Wanderstab” (Toiagul de călătorie) scris de Regina Elisabeta (cunoscută şi sub pseudonimul artistic Carmen Sylva), sceptrul Regelui Ferdinand I şi buzduganul Regelui Carol al II-lea, bomboniera din argint realizată de Paul Telge pentru Regele Carol I, fructiera din argint aurit realizată de Paul de Lamerie şi serviciul de birou precum şi casetele de bijuterii ale Reginei Maria – cea din argint şi cea din aur cu pietre preţioase – în care a fost depusă în anul 1938, inima îmbălsămată a Reginei, conform dorinţei Majestăţii Sale, bijuterii şi multe alte obiecte primite în dar de Familia Regală. Însă multe altele se află închise, sub cheie şi pază, în depozitul tezaurului. 

Iar valoarea unor asemenea obiecte ajunge, contabil, la nişte miliarde de lei, în timp ce, din punct de vedere istoric – valoarea e inestimabilă.

Asta cu valoarea e un pic delicată. Valoarea este uriaşă. Piesele din tezaur sunt toate preţioase. Toate au nişte valori de inventar foarte mari”, spune Alexandru Bădescu, deşi alege să nu vorbească de sume exacte.

Nu sunt bani

Un cutremur ar distruge tot, ne asigură angajaţii muzeului. Şi sunt mai bine de 20 de ani de când aceştia speră, cu disperare, ca imobilul în care funcţionează MNIR să fie reabilitat. Teoretic, reabilitarea ar trebui să înceapă anul acesta. Însă Ministerul Culturii încă nu a descoperit soluţia prin care cele aproape 17 milioane de piese să fie mutate. Şi nici un spaţiu adecvat pentru ele.

Cu câţiva în urmă, arheologii de aici ar fi descoperit un spaţiu care îndeplinea toate condiţiile. Ar fi costat şapte milioane de euro.

Ca întotdeauna, se ajunge la bani. Şi, când se ajunge la bani, nu sunt suficienţi pentru cultură. Ministerul Culturii are 0,04%, în cei mai buni ani, din bugetul României. În condiţiile astea, nu putem să facem ceea ce vrem şi ceea ce ar trebui pentru patrimoniu”, ne explică Alexandru Bădescu.

Aproape 140 de oameni trebuie să aibă grijă de 17 milioane de piese, care trebuie păstrate în condiţii speciale de temperatură şi umiditate. Alexandru Bădescu este unul dintre aceştia. Lucrează din 2002 la MNIR, după ce alţi cinci ani a lucrat la Muzeul Militar.

Pentru început, ne-a plimbat prin sălile de expoziţie, deschise publicului. Ajungem şi la vitrina în care era păstrat coiful de la Coţofeneşti, furat în Olanda. Îl întreb cum a primit vestea jafului. I se îneacă glasul şi îi dau lacrimile.

„Am fost... Devastaţi. Pur şi simplu devastaţi. Sunt obiecte cu care avem şansa să lucrăm zilnic, obiecte cu care am mers în expoziţii din Statele Unite, Canada, până în China. Imaginea României este mai bună în lume şi datorită nouă. Şi e cumplit să afli că nişte obiecte au dispărut în condiţiile astea. Mi se pare o barbarie!”, spune Alexandru Bădescu.

"A fost nevoie de o nenorocire ca să ajungem la ideea că toate obiectele sunt importante"

„Avem sute, poate mii de obiecte care sunt importante pentru istoria universală. Şi imaginaţi-vă că toate stau într-o clădire cu mari probleme de structură. Iar un scenariu în care clădirea asta s-ar prăbuşi cred că este unul real, posibil. În momente ca ăsta, a fost nevoie de o nenorocire ca să ajungem la ideea că toate obiectele sunt importante şi că avem nevoie de ajutor, pentru ca Muzeul Naţional să îşi păstreze obiectele în siguranţă şi în condiţii corecte. Pentru că, de mai bine de 20 de ani, situaţia nu este nouă”, ne explică arheologul.

Muzeul în care plouă

Din sala în care este expus tezaurul urcăm la etajul doi al clădirii. Nu e nimic aici. Doar mucegai, igrasie, pereţi inundaţi. Ne arată tavanul.

Astea sunt urmele infiltraţiilor, mai ales în perioada de toamnă-iarnă. În pod, din cauza faptului că tabla este distrusă, sunt foarte multe locuri în care intră apa. Acolo, evident că avem tot felul de cuve în care încercăm să strângem toată apa. Dar mai sunt şi probleme legate de sistemul de dejivrare. Iarna, dacă îngheaţă nişte conducte, apa intră în pod. Şi noi trebuie să fim aici ziua sau noaptea ca să nu avem probleme în depozitele cu obiecte. Suntem nevoiţi să îngrămădim tot patrimoniul în zona de jos a clădirii şi să încercăm să le păstrăm în condiţii tot mai apropiate de cele ideale”, precizează Alexandru Bădescu.

Ne povesteşte cum a fost, pentru el şi colegii lui, să lucreze mai bine de un sfert de secol ca să conserve şi să apere obiectele dintr-o clădire ce stă să cadă. Glasul i se îneacă din nou.

„Cumplit! Cumplit! Imaginaţi-vă: toată lumea vrea să lucreze în condiţii bune. Medicii vor să lucreze în spitale bune şi să nu aibă problemele pe care le au acum. Şi noi vrem să lucrăm într-un muzeu care să corespundă şi în care obiectele să nu sufere. Şi dacă nu poţi să-ţi faci meseria cum trebuie, evident că suferi cumplit şi mai ales acum, în situaţia asta în care pierdem nişte obiecte. Cum putem? Cum putem să fim? Mă întrebaţi cum mă simt: câteodată inutil. Cum putem să facem asta? Muncim zilnic, de dimineaţa până seara. Şi, de multe ori, avem senzaţia că nu e suficient. Şi nu e suficient, atâta timp cât nu vom avea banii de care avem nevoie. Sumele sunt ridicole, dacă ne gândim la ce se întâmplă aici. Ce avem aici, în clădirea asta”, mai spune arheologul.

Ajungem la lift. Şi el are aceeaşi vârstă ca muzeul, peste 50 de ani. Nu o dată s-a stricat, iar angajaţii instituţiei au fost obligaţi să care pietrele de patrimoniu, unele foarte grele, pe scări. În spate.

Depozite încropite şi becuri lipsă

Apoi ajungem în zona depozitelor. Aici, milioane de piese sunt împachetate în cutii, de ani întregi, şi aşteaptă ziua în care să fie mutate.

În depozitul de ceramică medievală îl întâlnim pe Vasile Mihai. Lucrează aici de 24 de ani şi are în gestiune peste 10.000 de obiecte. Îl rugăm să ne explice ce este în această încăpere înghesuită, în care mai funcţionează „doar trei lămpi şi jumătate din 26”.

“În această încăpere sunt depozitate obiecte ce vor fi expuse în viitorul muzeu. Noul MNIR. Când?Când vor deschide finanţările, ne vor lăsa un loc unde să le ducem temporar. Sunt foarte multe. Aici este ceramica medievală, peste drum este ceramica epocii fierului, la intrare e ceramica epocii romane, dincoace sunt kahle, materiale de construcţie romane. Suntem, cumva, într-o situaţie de acrobaţi la sârmă. Cu sau fără plasă”, spune acesta.

Ne arată amforele descoperite de el în 2002. Spune că nu sunt, financiar, atât de valoroase ca obiectele din sala tezaurului, însă sunt foarte importante din punct de vedere al înţelegerii modului în care poporul nostru şi-a dus viaţa, într-o perioadă în care nu aveam electricitate, internet, reţele sociale ori cutii de depozitare din plastic.

Şi revenim la becuri. De ce sunt atât de puţine?

“Aici, în sala asta, vreau să pun becuri noi. Neoane noi. Nu pot, din cauza instalaţiilor, deoarece conductorii din perete nu susţin noile elemente de iluminat. Şi degeaba avem tuburi dacă nu avem cabluri. Şi nu putem să tragem cabluri, pentru că avem nevoie de autorizaţii pentru astfel de lucrări. Şi atunci rămânem cu câte? Din 26 funcţionează patru lămpi. Trei jumate. Că văd că unele au doar un neon rămas. Şi nici neoane dintr-astea nu se mai găsesc”, ne lămureşte Vasile Mihai.

Tavanul care cade peste depozitul tezaurului

Din depozit în depozit, ajungem la cel al tezaurului, unde se află obiectele de material preţios ce nu sunt expuse în vitrine. Se află la parter. Şi e foarte complicat să intri în el. Sunt multe cutii. Şi ziduri crăpate, ce stau să se prăbuşească. Tavanul încăperii a tasat fişetele de sus. Nimic nu mai poate fi păstrat în ele, întrucât nu ar mai putea fi deschise, dacă tavanul ar coborî şi mai mult.

“Eu voiam să vă arăt, în primul rând, problemele astea de structură a clădirii, care trădează ceva. Clădirea asta suferă clar. Sunt deplasări ale zidurilor. Sunt peste tot, da”, mai spune Alexandru Bădescu.

Reporter: Cei de la Ministerul Culturii au venit vreodată să vadă treburile astea?

Alexandru Bădescu: Sincer, nu-mi aduc aminte dacă cineva de la Ministerul Culturii a intrat în zona asta.

×
x close