Şeful Poliţiei Române, Liviu Popa, a anunţat, marţi, excluderea din Poliţie a comisarului Aurelian Şoric, fost şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţeană Neamţ. Decizia a fost luată de către ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, în urma rezultatelor anchetei care s-a desfăşurat în cazul fostului şef al IPJ Neamă după scandalul provocat de uciderea interlopului Gheorghiţă Mararu.
Într-o declaraţie de presă susţinută marţi, şeful Poliţiei a declarat că s-au reţinut 33 de abateri disciplinare în cazul lui Aurelian Şoric.
"Au fost reţinute în sarcina comisarului şef 33 de abateri disciplinare, care sigur că privesc o paletă largă de abateri, de la cele referitoare la activitatea lui profesionalp, care au lasat de dorit, până la prezentarea eronată în faţa mass-mediei a unor concepte poliţieneşti", a declarat Liviu Popa.
Popa a mai declarat, marţi, că ajuncţii lui Aurelian Şoric şi alţi ofiţeri ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ care l-au susţinut au fost sancţionaţi cu mustrare scrisă sau cu reducerea salariului pe o anumită perioadă de timp. Şeful Poliţiei a spus că cercetările prealabile în cazul unora dintre aceşti ofiţeri vor continua.
Întrebat despre atitudinea pe care au avut-o unii ofiţeri al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ de susţinere a comisarului Aurelian Şoric, Liviu Popa a spus că cel mai probabil este vorba despre o reacţie emoţională pe care Şoric le-a indus-o subalterilor săi prezentându-le o situaţie nereală.
Şeful IGPR anunţă excluderea lui Şoric din Poliţie
Şeful IGPR nu a precizat cu exactitate despre ce abateri este vorba, explicând doar că se referă atât la comportamentul necorespunzător, cât şi neglijenţa manifestată de Şoric în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
"Nu au adus niciun fel de favor Poliţiei, au creat o imagine subiectiv-negativă a Poliţiei", a arătat Liviu Popa.
"A fost un caz mediatizat, dar vreau să se înţeleagă pe de-o parte faptul că am toată aprecierea pentru oamenii care muncesc, iar pe de altă parte că fiecare trebuie să primească pe măsura faptelor pe care le comit. Cred că marea majoritate, procentul considerabil al poliţiştilor din România, îşi fac datoria. E păcat că întâlnim astfel de situaţii, dar vă asigur că nu vom manifesta niciun fel de înţelegere faţă de poliţiştii care comit astfel de fapte", a mai spus şeful Poliţiei Române.
Aurelian Şoric, înlocuit la şefia IPJ Neamţ în noiembrie 2010Scandalul în care a fost implicat comisarul Aurelian Şoric a început la jumătatea lunii noiembrie 2010, imediat după asasinarea lui Gheorghiţă Mararu, unul dintre şefii lumii interlope din Neamţ. Şoric este cercetat de colegii săi pentru declaraţiile pe care le-a făcut atunci, dar şi pentru presupusele legături pe care le-ar fi avut cu Mararu.
Pe 16 noiembrie 2010, Aurelian Şoric, pe atunci şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ, a susţinut o conferinţă de presă în care a vorbit despre cazul interlopului Gheorghe Mararu. Cu ochii în lacrimi, Şoric a ţinut să precizeze în repetate rânduri că relaţia sa cu Mararu era una firească şi că nu a avut niciun fel de legături dubioase cu el sau cu familia lui.
Pe 23 noiembrie, Aurelian Şoric a fost înlocuit la şefia Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ cu Dorel Manole.
În aceeaşi zi, ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a anunţat în mod oficial schimbarea din funcţii a şefului Poliţiei Române, Petre Tobă şi a chestorului Dan Valentin Fătuloiu. În locul celor doi au fost numiţi Liviu Popa, şeful Direcţiei Generale Anticorupţie şi Ioan Dascălu, Ataşatul de Interne la Londra.
Pe 17 decembrie, Aurelian Şoric a revenit la muncă după trei săptămâni de suspendare. Nu s-a mai întors la şefia IPJ Neamţ ci la un departament juridic al inspectoratului, cel puţin până când va fi finalizată ancheta Ministerului de Interne. Comisarul a fost pus la dispoziţia Inspectoratului, astfel că activitatea lui era limitată.
Gheorghiţă Mararu, liderul interlopilor din Piatra Neamţ, a fost ucis
pe 14 noiembrie, în urma unei reglări de conturi într-o cafenea din oraş.
O zi mai târziu, Cristian Chilat, zis Falău, a fost reţinut de poliţie, acesta fiind suspectat că ar fi autorul asasinatului. Presupusul ucigaş a fost adus în 17 noiembrie la Bucureşti, după ce Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a preluat cazul său.